ACTUALITATE 17 martie 2016

Centrul de agrement pentru tineret de la Comandău, reconstruit cu sprijinul Consiliului Judeţean

de Agerpres | 868 vizualizări

Centrul de agrement pentru tineret din localitatea Comandău, administrat de Şcoala de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, va fi reconstruit cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna, care va finanţa lucrările.

Directorul Şcolii de Arte, Gáj Nandor, a declarat joi că instituţia a obţinut toate autorizaţiile de construcţie, iar în scurt timp va fi lansată licitaţia pentru desemnarea constructorului.

„O să demolăm căsuţele vechi care sunt deja distruse pe jumătate şi o să construim o tabără cu 25 plus 23 de locuri în două grupuri de cazare, precum şi o sală de mese. Investiţia va fi suportată în totalitate de Consiliul Judeţean Covasna şi eu mi-aş dori ca până în primăvara anului viitor să se termine lucrarea, dar depinde foarte mult de licitaţie, aşa cum s-a întâmplat şi cu ale proiecte”, a declarat Gaj Nandor.

El a mai spus că această tabără ar putea fi folosită şi ca bază sportivă, deoarece localitatea se află la o altitudine de peste 1.700 de metri, iar aerul e foarte curat.

„Eu cred că această tabără poate să fie o bază sportivă, e un loc ideal pentru cantonament atât vara, cât şi iarna”, a mai spus Gáj Nandor.

În luna februarie 2015, Consiliul Judeţean a alocat 6,1 milioane de lei pentru construirea acestui centru de agrement în locul unei foste tabere şcolare lăsate în paragină.

Şcoala de Arte şi Meserii administrează şi Centrul de agrement din localitatea Zăbala, cu o capacitate de 80 de locuri, renovat în urmă cu câţiva ani cu ajutorul voluntarilor - membri ai mai multor ONG-uri - care au reparat uşile, ferestrele, acoperişurile şi au înlocuit podelele în clădirea principală şi cele 17 căsuţe.

În judeţul Covasna mai există trei tabere, dar cele de la Ozunca Băi şi Crasna sunt degradate şi necesită investiţii serioase pentru a putea fi repuse în funcţiune. În schimb, Centrul de agrement de la Pădureni, rămas în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, se numără printre cele mai moderne tabere montane din ţară, aici făcându-se investiţii de peste 2 milioane de lei, în ultimii ani.

 

Teme articol: Comandau centru agrement
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.