ACTUALITATE 3 iunie 2021

Centru de pregătire pentru pompieri, în județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1101 vizualizări

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna va operaționaliza la vară, la Sfântu Gheorghe, un centru de pregătire pentru pompierii voluntari și profesioniști, a declarat comandantul Adrian Simtea. 

Declarația a fost făcută în contextul în care miercuri s-a marcat împlinirea unui an de când a început activitatea la punctul de lucru din Baraolt și în care s-a vorbit că în fiecare locație din județ unde ISU are activitate sunt în derulare proiecte pentru dezvoltare.  

„Împreună cu Consiliul Județean avem pentru fiecare locație câte un proiect mai mic sau mai mare, strict necesar. Pe lângă toate acestea, derulăm încă un proiect, de a înființa încă un centru de pregătire, deocamdată pentru serviciile voluntare de la primării. Preconizez că la vară o să începem, că va fi funcțional. Nu mai devreme, pentru că vreau să fie totul la cheie. Va fi un centru de pregătire pentru voluntari, dar evident și pentru pompierii profesioniști și pot să spun că va fi unul dintre puținele și cele mai bune din țară. Vedem cum evoluează lucrurile și ce putem face mai departe legat de acest centru de pregătire”, a declarat locotenent-colonelul Adrian Simtea. 

În același cadru, el a precizat că dezvoltarea serviciilor de pompieri din județ este un proces continuu, dar a vorbit și despre lipsa de personal, care nu permite, de pildă, înființarea unei subunități și la Covasna, singurul oraș rămas fără un punct de lucru al ISU.  

Potrivit comandantului, cam 20% dintre posturile disponibile la ISU Covasna sunt vacante. În ultimii ani au ieșit la pensie mai mulți angajați, iar numărul tinerilor care vin din școală nu este suficient cât să acopere această lipsă. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.