ACTUALITATE 14 martie 2017

Cele trei proiecte vizate de Licitaţia Civilă de la Târgu Secuiesc au fost alese

de Iulia Drăghici - Taraș | 1273 vizualizări

Prima Licitaţie Civilă din Târgu Secuiesc, organizată de Fundaţia Comunitară Covasna (FCC) şi Asociaţia Pro Sanitate, care va avea loc în 27 martie a.c., începând cu ora 18 la Vigadó, vizează trei proiecte larg interes și care au efecte de durată asupra comunității. Acestea au fost selectate dintr-un total de 16 aplicaţii.

Astfel, firmele, dar şi persoanele fizice care vor să participe la eveniment vor avea ocazia să sprijine cele trei proiecte câştigătoare: 1. Prim ajutor școală-grădiniță - Asociația Salvatore / Buna-Attila Hunor; 2. De unde vii - unde te duci? program de dezvoltare terapeutică prin povești în case de copii - Asociația Antanténusz / Bodó Czerék-Erika; 3. Loc de alergare pentru căței - Benji Asociația pentru Protecția Animalelor / Forró Béla.

Comisia care a declarat câştigătoare aceste trei proiecte a fost formată dintr-un reprezentant al FCC, un reprezentant al fundației partenere Pro Sanitate și un expert independent.

„Avem mari aşteptări pentru acest eveniment. Toate cele 16 proiecte au fost foarte bune. Principalul motiv după care ne-am ghidat când am ales aceste trei proiecte a fost că reprezintă o valoare comunitară. Acestea promovează empatia, dorinţa de ajutorare a semenilor, relaţia armonioasă dintre om şi animal şi aşa mai departe. (...) Ne aşteptăm la minim 100 de participanţi la această licitaţie civilă şi sperăm să fie un succes. Invitaţia este deschisă, iar oricine doreşte să se implice în realizarea acestor proiecte sau vrea să le susţină este aşteptat să participe. Suma minimă de licitaţie este de 50 de lei, iar acest lucru ne dă posibilitatea să implicăm cât mai mulţi membri ai comunităţii”, a declarat directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.

Proiectele vor fi implementate în trei luni după finalizarea licitaţiei civile.

„Licitația Civilă oferă cadrul pentru colectarea resurselor necesare punerii în aplicare a proiectelor, unde ofertele individuale pot sprijini proiectele preferate. (...) Fiecare din cele șaisprezece organizații civile va primi invitație pentru a-și putea sprijini reciproc proiectele. Pe principiul reciprocității sunt așteptați și susținători din Sfântu Gheorghe. Sponsorul principal al programului Asociației Caritas de la Licitația Civilă din Sfântu Gheorghe a fost firma Zarah Moden din Târgu Secuiesc”, arată site-ul Fundaţiei Comunitare Covasna (FCC), www.hka.ro.

În septembrie, în reşedinţa de judeţ se va derula a IV-a ediţie a Licitaţiei Civile. De regulă, la acest eveniment s-au colectat sume de până la 12.000 de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.