ACTUALITATE 23 ianuarie 2024

Cel mai mic pacient cu rujeolă internat la SJU Sfântu Gheorghe are doar 7 luni

de Daniela Luca | 822 vizualizări

Peste 90 de cazuri noi de infectare înregistrate în județul Covasna, în ultimele două săptămâni

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna informează că în ultimele două săptămâni, în perioada 8-19 ianuarie, au fost raportate 92 de cazuri de rujeolă în județ. Vizitarea pacienților internați în secțiile de Pediatrie și Boli infecțioase copii de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe este în continuare sistată. Aici sunt internați în prezent 19 copii cu rujeolă, iar cel mai mic are doar 7 luni.

Cele mai multe cazuri, 57 la număr, s-au raportat săptămâna trecută, între 15 și 19 ianuarie.

„Numărul cazurilor a crescut. Majoritatea sunt în Doboșeni și Hetea, unde sunt goluri în ceea ce privește vaccinarea. Sunt și în Sfântu Gheorghe câteva cazuri, dar raportat la numărul populației, situația nu este alarmantă. Dintre ei sunt mulți care nu au încă vârsta vaccinală. Întotdeauna recomandăm, fie că e viroză respiratorie sau de rujeolă, ca lumea să se ferească de mulțime. Dar au fost multe sărbători, multe zile libere. Cine nu s-a dus la cumpărături, s-a dus la biserică, la spectacole și astfel se tot transmite boala”, ne-a informat reprezentanta Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna, Igyártó Gabriella.

La Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe sunt internați în prezent 19 copii cu rujeolă, ne-a spus marți dr. Keresztesi Arthur, directorul medical al spitalului. Pacienții au vârste între 7 luni și 11 ani.

Tot din cauza creșterii numărului de îmbolnăvire cu rujeolă, SJU a sistat, pe o perioadă nedeterminată, vizitarea pacienților internați în secțiile de Pediatrie și Boli infecțioase copii.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă în România.

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar uneori evoluția este gravă și pot apărea complicații, avertizează oficialii din Ministerul Sănătății.

Acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili. La nivelul județului Covasna, acoperirea vaccinală este de 70-75%, conform datelor furnizate de medicul specialist epidemiologie la DSP Covasna, Farkas József.

Până duminică, 21 ianuarie, la nivel național, au fost înregistrate 3.746 de cazuri confirmate cu rujeolă în 36 de județe. Covasna se află pe locul 4 între județele din țară în ceea ce privește incidența – 43,7 la 100.000 de locuitori, conform datelor publicate astăzi pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Pe primele locuri se află Mureș, cu o incidență de 158,2 (819 cazuri),  Brașov, cu incidența de 145,3 (801 cazuri) și Giurgiu, cu incidența de 78,8 (204 cazuri).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.