ACTUALITATE 4 iunie 2021

Ce se mai întâmplă cu reabilitarea podului de pe strada Gábor Áron

de Iulia Drăghici - Taraș | 13374 vizualizări

Reabilitarea podului de pe strada Gábor Áron din Sfântu Gheorghe ar putea să înceapă anul acesta, informează autoritățile locale, care spun că urmează ca proiectul să intre în faza de licitație publică în vederea contractării unui constructor. 

Pe 19 aprilie a.c. a fost predat primăriei proiectul tehnic, iar săptămâna trecută acesta se afla încă în verificare. Urmează ca în perioada următoare să fie lansată licitația publică pentru execuția lucrării.  

Înseamnă că anul acesta ar putea să se apuce”, ne-a declarat viceprimarul Tóth Birtan Csaba.

Vestea că podul situat pe strada cu sens unic, Gábor Áron, care asigură accesul către sensul giratoriu va intra în reabilitare a fost anunțată în noiembrie 2019. Consilierii locali au aprobat atunci Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru acest obiectiv de investiții. 

Primarul Antal Árpád spunea la momentul respectiv că podul se prezintă într-o stare avansată de degradare și că are defecțiuni majore. Valoarea investiției anunțată atunci era de peste 2,1 milioane de lei. Suma, care ar urma să fie acoperită din bugetul local, cuprinde atât reabilitarea obiectivului, dar și amenajarea unei parcări de 18 locuri sub acesta.  

Lucrări de modernizare ar trebui să înceapă anul acesta și pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu, pe porțiunea dintre semafor și zona centrului comercial Șugaș. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.