Ce se mai întâmplă cu demersurile pentru tăierea copacilor care prezintă pericol, de la Sfântu Gheorghe
Autoritățile din Sfântu Gheorghe vor întocmi în perioada următoare un proiect de hotărâre de Consiliu Local privitor la toaletarea copacilor care prezintă pericol pentru populație, spune viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
„Se pregătește un proiect de hotărâre. Prin registrul zonelor verzi au fost identificați destul de mulți copaci care prezintă pericol, ori din cauza stării lor, ori din cauză că au crescut mult și deranjează sau vor deranja în viitor. Vrem să preluăm tăierea acestor copaci în atribuțiunile primăriei, pe cheltuiala primăriei. În celelalte cazuri, de design sau dacă vor foarte mult asociațiile de proprietari (n.red. să taie un copac), se va aplica metoda veche, cu avizul comisiei în care este cooptat și personal din Agenția de Protecția Mediului, pe cheltuiala proprie pot să facă acest lucru. Dar în cazul celor care chiar deranjează și prezintă pericol, acum sau în viitor, vrem să îi preluăm în cheltuiala primăriei. Pentru asta, Direcția de Administrare a Domeniului Public pregătește un plan. Probabil că nu se va putea face într-un singur an și va fi un plan multianual. Pe lângă blocurile de locuințe unde sunt copaci de așa natură (n.red. care au fost identificați ca prezentând un pericol), îi rugăm să nu depună cereri fiindcă îi avem în evidență”, ne-a declarat viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
Cei care vor decide care copaci vor fi tăiați pe cheltuiala autorităților pentru că prezintă pericol vor fi specialiștii, a mai spus viceprimarul. „Dacă nu este un pericol iminent, care se poate vedea cu ochiul liber, ne rezumăm la copacii de peste 15 metri, care depășesc înălțimea unui bloc de locuințe. Sunt mai ales pini care nu au 15 metri, dar sunt periculoși. În orice caz, vor fi specialiști care vor decide aceste lucruri”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Tóth-Birtan Csaba.
Edilul spune și că proiectul de hotărâre, care va ajunge pe masa consilierilor locali în cursul lunii martie, se va referi la modificarea atribuțiilor, pentru că în prezent, responsabilitatea de a tăia acești copaci periculoși este la asociațiile de proprietari. „Va trebui să modificăm hotărârea, ca să fie în atribuțiunea primăriei. În aceste cazuri, nu vedem că ar fi bine dacă majoritatea locatarilor ar decide care copac este sau nu periculos, fiindcă asta nu este o problemă de democrație, este o problemă de specialitate”, a punctat viceprimarul.
Anunțul inițial, că responsabilitatea tăierii copacilor din jurul blocurilor, care reprezintă pericol pentru siguranța locuitorilor orașului, va fi preluată de Primăria Sfântu Gheorghe a fost făcut în martie 2021. Atunci, autoritățile locale au prezentat rezultatele unei analize făcute de consilierii locali Magyarósi Imola şi Zsigmond József, în urma căreia au fost chestionați, în perioada 25 ianuarie – 17 martie 2021, administratorii de bloc și asociațiile de proprietari de la 570 de scări din oraș, adică 60% din totalul celor din Sfântu Gheorghe. Așa s-a ajuns la concluzia că o problemă destul de mare pentru aceștia, din punct de vedere al costului, dar și al birocrației sau al procesului de tăiere propriu-zis, o reprezintă acești copaci periculoși din jurul blocurilor.
Sursa foto: Arhivă/Facebook/ Primăria Sfântu Gheorghe