Ce mai stiţi despre jocul de copii?
În 1580, Michel de Montaigne ştia că „Jocurile copiilor sunt prea puţin jocuri. Copiii nu sunt niciodată mai serioşi ca atunci când se joacă”.
Pornind de la presupunerea că azi s-a schimbat ceva… vă invităm să vizionaţi spectacolul „Poveşti de familie“ - joi 25 februarie, ora 19:00 - un îndemn la amintire, o poartă deschisă privirii interioare asupra propriei persoane şi învăluirea sinelui într-o pânză critică a vieţii ce ne rămâne mereu datoare. Cea mai recentă premieră a teatrului, spectacolul s-a jucat de trei ori cu casa închisă încă de la lansarea de pe 29 ianuarie şi a trezit deja interesul unui festival din Serbia, ţara de origine a autoarei piesei, Biljana Srbljanović.
Regia este semnată de Cristian Ban, scenografia realizată de Cristina Milea, iar distribuţia este formată din Sebastian Marina, Daniel Rizea, Ioana Costea, Fatma Mohamed.
Având în vedere că numărul de locuri este limitat, vă sugerăm să vă faceţi rezervările din timp. Vă mulţumim. Biletele pot fi procurate de la casieria teatrului, în zilele lucrătoare între 11:00 şi 15:00 sau în ziua spectacolului începând cu ora 18:00, sau rezervate prin telefon la numerele: 0267-315.324, 0733-601.965
*Reamintim că acest spectacol nu este recomandat copiilor sub 16 ani.