ACTUALITATE Acum 1 ora, 25 minute

Castelul Miko din Olteni se redeschide după restaurare; regizorul Edoardo Winspeare, prezent la inaugurare

de Agerpres | 71 vizualizări

Castelul Miko din localitatea Olteni, restaurat cu fonduri europene, îşi va redeschide porţile sâmbătă, 5 septembrie, urmând să găzduiască Muzeul Ecvestru Secuiesc.

Inaugurarea va fi marcată şi prin proiecţia filmului italian „Vita mia”, regizat de Edoardo Winspeare, în care apar mai multe secvenţe filmate în incinta acestui castel.

Construit în anul 1827 de contele Miko Miklos, castelul se remarcă prin picturile murale descoperite pe pereţii interiori în timpul lucrărilor de restaurare. Acestea înfăţişează scene din viaţa socială a epocii, dar şi scene din perioada războaielor napoleoniene.

Imobilul a fost retrocedat urmaşilor contelui Miko în 2007, dar şapte ani mai târziu aceştia l-au vândut Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliului Local Bodoc.

Restaurarea imobilului a fost realizată printr-un proiect în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene prin PNRR, iar aici va funcţiona Muzeul Ecvestru Secuiesc, ca secţie externă a Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

„E un monument istoric categoria A, iar când s-a scos tencuiala s-au descoperit nişte picturi despre care nu ştiam că sunt acolo (...). Pictura murală descoperită aici reprezintă un unicat în Bazinul carpatin, atât ca volum de pictură, cât şi ca pictură interesantă din perioada napoleoniană. Desigur, dorinţa noastră este să îl repunem în circuitul public, să redăm acest castel oamenilor, vizitatorilor, turiştilor, dar, totodată, să aibă şi un rol social şi economic, asta însemnând că acolo va fi nu numai un muzeu al calului secuiesc sau al călăriei, care este tradiţională acestei zone, ci şi în plus”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

Castelul urmează să fie inclus şi în Ruta curiilor din Transilvania, una dintre cele 12 rute turistico-culturale naţionale finanţate prin PNRR.

Manifestările dedicate redeschiderii, organizate de Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria comunei Bodoc sub genericul „Ziua castelului”, vor începe sâmbătă, la ora 11:00, şi vor include, printre altele, un moment artistic, un tur dedicat istoriei castelului şi o vizită ghidată a Muzeului Ecvestru Secuiesc. De la ora 13:00, va fi prezentat filmul „Vita mia”, unde apar şi secvenţe filmate în în urmă cu câţiva ani în incinta acestui castel.

Potrivit reprezentanţilor Institutului Liszt din Sfântu Gheorghe, care organizează proiecţia, la eveniment vor fi prezenţi regizorul Edoardo Winspeare şi actriţa Celeste Casciaro, una dintre protagonistele filmului. 

Teme articol: Castel Miko Olteni
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.