ACTUALITATE 12 ianuarie 2023

„Casă nouă” pentru elicopterul SMURD din Brașov

de Diana Pantelimon | 776 vizualizări

S-a dat start proiectării hangarului din cadrul POA Brașov

Au început demersurile pentru realizarea obiectivului de investiții „Punct de Operare Aeromedical (POA) Brașov”. A fost semnat contractul, în valoare de 297.500 lei, și se întocmește studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

Hangarul pentru elicopterul SMURD, adus la proaspăt inauguratul POA Brașov în 21 decembrie 2022, va avea o suprafață de aproximativ 600 mp. Heliportul va avea o „platformă de decolare-aterizare a cărei dimensiune va fi tot de 600 mp, echipată cu instalație de balizare, mânecă de vânt și marcaje pentru efectuarea misiunilor de zbor în condiții VFR (n.r. Visual Flight Rules – Zbor la vedere) pe timp de zi și de noapte, conform reglementărilor aeronautice în vigoare, precum şi a unei clădiri cu funcţiune de anexă tehnico-socială destinată personalului aeromedical. Clădirea va dispune de un atelier, grupuri sanitare și birouri situate la parter, iar la etaj vor fi amenajate grupuri sanitare și spaţii de odihnă pentru un număr de 8-12 persoane”, potrivit informațiilor furnizate pe Facebook de președintele Consiliului Județean (CJ) Brașov, Adrian Ioan Veștea.

Toate acestea vor fi construite în incinta Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG) în aproximativ un an, dacă totul merge conform planurilor.

„Punctul de Operare Aeromedical Brașov va dispune de căi de acces pentru ambulanţe şi personalul medical la locul de decolare-aterizare a elicopterului. 

Imediat după ce am primit tema de proiectare de la Institutul General de Aviație, am întocmit caietul de sarcini și am făcut achiziția, astfel încât în decurs de 5 luni să avem partea de proiectare terminată și să putem trece la achiziția lucrărilor de construcție. Am toată încrederea că până la sfârșitul acestui an Punctul de Operare Aeromedicală Brașov va dispune de un sediu modern, dotat cu toate cele necesare pentru a asigura intervenţiile de urgenţă în scopul salvării de vieţi omeneşti”, a mai transmis președintele CJ Brașov.

Elicopterul SMURD a fost achiziționat din fonduri europene nerambursabile și a fost recepționat în anul 2021. În prezent, are ca locație temporară hangarul din cadrul IAR (Industria Aeronautică Română) Brașov. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, acesta a fost solicitat în județul nostru deja de două ori. Prima misiune de salvare a avut loc pe data de 29 decembrie 2022, la Ozun, unde un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit inconștient. Acesta a fost transportat cu elicopterul la Brașov. Totodată, echipajul elicopterului a intervenit și duminică, 8 ianuarie a.c., la salvarea vieților victimelor unui grav accident care a avut loc în apropierea localității Dobolii de Jos. Și în acest caz o persoană a fost dusă la Brașov cu elicopterul pentru îngrijiri medicale.

Sursa foto: Facebook / ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.