Caravana Carierei a ajuns la Sfântu Gheorghe
Elevii de la Grupul Școlar Constantin Brâncuși concurează pentru 25 de netbook-uri.
Blocul Național Sindical (BNS) a adus Caravana Carierei în județul Covasna, aceasta opriundu-se la începutul acestei săptămâni la Grupul Școlar „Gábor Áron” din Târgu Secuiesc și apoi la Grupul Școlar Constantin Brâncuși, unde se află inclusiv astăzi. Caravana carierei se adresează elevilor de liceu din anii terminali și constă într-o campanie amplă de consiliere a acestora, încercând să-i pregătească pentru momentul intrării pe piața muncii.
Alături de BNS în proiect mai sunt implicați ca parteneri Universitatea Româno-Germană din Sibiu, care are experiență în consiliere și orientare profesională, o firmă grecească de cursuri și seminarii pe probleme de antreprenoriat și o altă firmă, din România, care se ocupă cu inserția pe piața muncii.
Unul dintre cei care s-a întâlnit direct cu tinerii și care le-a vorbit acestora despre ceea ce înseamnă piața muncii și inserția a fost rectorul Universității Româno-Germane din Sbiu, Gheorghe Bichicean. Potrivit acestuia, în alegerea grupurilor școlare din Covasna s-a ținut cont inclusiv de criteriul multilingvismului, tocmai de asta s-a mers pe două școli cu limbi de predare diferite (chiar dacă la Târgu Secuiesc vorbim de fapt despre două limbi de predare, română și maghiară).
„Elevii susțin chestionare de interese profesionale, primesc informații despre ce înseamnă activitatea și ocupația, explicându-li-se că aptitudinile și competențele nu se îmbină mereu. Caravana Carierei înseamnă seminarii și cursuri, iar după cele două zile, elevii susțin un test prin chestionare cu 20 de întrebări și trei eseuri – depre interviu, scrisoarea de intenție și voluntariat. Sigur, aceste aspecte sunt dezbătute în cele două zile care sunt foarte pline, dar la final fiecare va trebui să vorbească pe cont propriu în manieră proprie despre cele dezbătute. În urma testului, 25 dintre ei vor câștiga – în ordinea notelor obținute, câte un netbook cu abonament la Internet pentru un an de zile și câte un memory stick cu o sumedenie de documente referitoare la profesiile căutate, latente sau care dispar, inserția pe piața muncii și multe alte documente ce le vor fi folositoare atunci când vor avea nevoie”, ne-a declarat Gheorghe Bichicean, arătând că proiectul este unul interesant și pozitiv, care deși a fost tratat la început cu reticență de către unii profesori – tocmai din cauză că se mai întâmplă uneori ca proiectele să rămână doar pe hârtie, a aplicat activitățile așa cum sunt prevăzute, fără a sări pași sau a diminua vreun aspect.
Tinerii sunt nerăbdători să muncească
Despre intențiile pe care le au tinerii care anul viitor vor susține examenul de Bacalaureat, rectorul Universității din Sibiu a arătat că tendința generală este cea a independentizării și angajării imediate, tocmai din dorința de a fi pe cont propriu.
„Tinerii vor să se angajeze imediat după ce termină studiile, asta își doresc. Dar își doresc și un bacalaureat teoretic și nu bacalaureatul profesional, căci cei care termină filieră tehnologică oricum obțin un atestat, iar bacalaureatul în sine le este folositor în continuarea studiilor. Tinerii vor să lucreze, sunt foarte mulți care susțin că vor pleca din țară, deoarece aici nu au perspectiva unor locuri de muncă certe și din păcate perspectiva lor nu poate fi combătută dacă ne uităm la situația economico-socială din România... În școli e nevoie de consilieri, de psihologi care să-i poată face pe tineri să se descopere, să vadă ce doresc în cariera lor și pentru viitor, astfel încât să nu se orienteze greșit”, a explicat Bichicean, menționând că acest proiect le facilitează tinerilor participanți afilierea la baza de date a BNS, putând să beneficieze, prin aceasta, de sfaturi, informații sau consiliere juridică.
(monicavajna.wordpress.com)