ACTUALITATE 12 mai 2020

Capcanele unui sistem alambicat: cățel tranchilizat în Parcul Central

de Daniela Luca | 1452 vizualizări

Soarta unui animal capturat de autorități, aflată în urma unui „telefon fără fir”

Unsprezece apeluri telefonice, două sms-uri, cinci persoane sunate. Se pare că de atâta insistență este nevoie pentru a afla detalii despre soarta unui câine comunitar, animal capturat și tranchilizat luni dimineața, sub ochii trecătorilor din Piața Centrală din Sfântu Gheorghe. Deși, în condiții normale, nu ar trebui să fie niciun secret că animalul ajunge în adăpostul de la Câmpu Frumos, se pare că nu e chiar atât de simplu. 

De la una dintre persoanele care au participat la acțiunea la care am fost, întâmplător, martoră am aflat că acest animal prezenta un pericol pentru că ar fi turbat. Am fost surprinsă de răspuns, pentru că am văzut același animal zilele trecute, plimbându-se, timid, prin parc. 

Așa că am vrut să aflăm care va fi soarta lui după capturare încolo. Și ne-am trezit într-un labirint al birocrației, un „telefon fără fir” între șefi, executanți, voluntari, oameni ai legii și tot așa.   

Reprezentantul companiei care administrează Adăpostul de Câini de la Câmpu Frumos - Tega, directorul Máthé László se afla într-o ședință online așa că m-a direcționat, amabil, la administratorul adăpostului. 

„Întrebați la cei de la Poliția Locală că eu pe sesizarea dânșilor m-am deplasat acolo. Alte informații eu momentan nu pot să vi le dau. Știți unde trebuie să vă adresați. Cu atât pot să vă ajut, deci puteți să discutați cu cei de la Poliția Locală să îi întrebați că ei m-au chemat”, a fost răspunsul administratorului adăpostului, Balázsi Csaba. 

Cheia dezlegării misterului privind soarta animalului nimănui nu se afla, însă, nici la reprezentanții Poliției Locale. Aceștia m-au direcționat la Inspectoratul de Poliție Județean Covasna.  

Între timp, un schimb de SMS-uri cu directorul Tega a mai făcut rost de niște permisiuni, pentru că Balázsi Csaba ne-a spus apoi că poate să ne răspundă la întrebări. 

„Eu am fost anunțat de către Poliția Locală că trebuie să fie capturat un câine. Acesta a fost capturat conform procedurilor în vigoare cu tranchilizant pentru că acolo nu se putea prinde. E la adăpost acum. Are microcip. După 14 zile, după ce vedem starea lui de sănătate și tot ce mai trebuie conform procedurilor în vigoare, se poate adopta. Microciparea înseamnă că aparține cuiva, dar nu se poate afla cine e stăpânul pentru că nu este înregistrat în sistemul național. Pentru fiecare câine care este prins și dus în adăpost e o procedură care prevede un examen medical pentru a vedea starea lui. O să vedem și ce vârstă are ca să putem avea informația necesară dacă cineva vrea să îl adopte. În momentul când un câine e turbat atacă pe toată lumea, îi curg balele și are un comportament aparte, dar acest câine efectiv era speriat și de aceea lătra, pentru că îi era frică. E simplu”, ne-a explicat, în cele din urmă, Balázsi Csaba. 

Capturarea animalului a pornit, potrivit IPJ Covasna, de la un apel 112, fapt care explica și prezența echipajului mixt  poliție-jandarmerie de la fața locului. Sesizarea transmitea prezența unui câine agresiv care latră la trecători. 

„În urma sesizării o patrulă formată dintr-un polițist și un jandarm s-a prezentat la fața locului. Întrucât aspectele semnalate excedează competenței poliției sau a jandarmeriei, au fost contactați reprezentanții din cadrul serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Aceștia au venit la fața locului și în urma evaluării situației au procedat la tranchilizarea animalului, ulterior acesta fiind transportat la adăpostul pentru câini”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe. 

Așadar, câinele va avea în curând șansa de a fi adoptat. Soarta lui va fi mai bună în adăpost, așa că nu capturarea în sine a fost problema care m-a făcut să scriu articolul de față, ci greutatea cu care se obțin informații, în calitate oficială de reporter, despre o acțiune atât de banală, de capturare a unui câine. M-am întrebat, în alte condiții, cum s-ar fi obținut aceste informații? Capcanele sistemului alambicat, birocrația excesivă, și câte și mai câte, sunt hibe reale cu care ne confruntăm zi de zi, cu toții.

Într-o notă ceva mai optimistă, acum măcar animalul hăituit în centrul orașului va avea șansa la un viitor mai bun decât o existență efemeră în umbra copacilor din parc.  

Iar cei interesați să adopte trebuie să știe că la Adăpostul de la Câmpu Frumos sunt, conform datelor de la finalul lunii aprilie, 154 de câini care așteaptă să fie primiți în familiile iubitoare. 

Sursă foto: Facebook/Sepsiszentgyorgyi kutyasok, Kinga Pora. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.