ACTUALITATE 21 septembrie 2023

Capacele de plastic, din nou magice în lupta pentru bine

de Diana Pantelimon | 1192 vizualizări

S-a dat start înscrierilor în concursul mult așteptat de către elevii covăsneni, dar și din alte județe. Foarte mulți școlari și preșcolari deja știu că acele capace de plastic de la PET-uri, șampoane, detergenți, pot salva vieți. Astfel, a devenit o obișnuință, o rutină, de a le colecta de-a lungul unui an, ca apoi să participe cu ele la concursul organizat de Asociația L.A.B. Életmentő Kupakok (în traducere – Asociația Capace Salvatoare) din județul Covasna. Este a 9-a ediție și a început miercuri, 20 septembrie. Pot participa grupe de grădiniță, clasele 0-IV și V-VIII. Ultima zi de înscriere este duminică, 15 octombrie a.c.

Reprezentanții asociației au făcut public regulamentul din acest an.

Acesta prevede că înscrierile la concurs vor fi acceptate numai în perioada 20 septembrie – 15 octombrie, prin e-mail la adresa l.a.b.eletmentokupakok@gmail.com.

Totodată, este bine de știut că cei care se înscriu nu primesc e-mail de confirmare, dar că trebuie să fie foarte atenți să includă acolo toate informațiile solicitate (numele grădiniței/școlii, grupei/clasei, pedagogului, numărul copiilor, localitatea, număr de telefon, adresa școlii). În caz contrar, aplicația nu va fi validată.

Fiecare instituție este rugată să trimită un plic A4, timbrat și cu adresa unde să fie trimise diplomele, la sediul asociației: Asociația L.A.B. Életmentő Kupakok, 520001, Chilieni, Str.Salcâmilor, Nr. 139, județul Covasna.

Este important de precizat și că participanții din grădinițe, clasele 0-IV și V-VIII trebuie să se înscrie în concurs separat.

În regulament se mai specifică:

  • se vor elibera diplome pentru fiecare grupă, pentru fiecare clasă;
  • nu vor fi acceptate înscrieri instituționale;
  • premiile vor fi acordate în două categorii: clase/grupuri de 1-15 și grupuri/clase de 16-30;
  • în cazul în care clasa/grupa este combinată, coordonatorii trebuie să indice care clasă/grupă este combinată;
  • cantitatea măsurată de capace trebuie trimisă prin e-mail la l.a.b.eletmentokupakok@gmail.com până la data de 1 martie, ora 00:00;
  • capacele colectate pot fi lăsate la punctele de colectare curente în orice moment în timpul competiției, indicând faptul că grupa/clasa se află în competiție. Participanții sunt rugați să indice imediat prin e-mail când lasă astfel de pachete, pentru a putea fi luați în evidență;
  • la predare, acestea trebuie să fie ambalate într-un sac rezistent și etichetat cu numele clasei/grupei, al școlii/grădiniței și cantitatea cântărită;
  • în cazul în care nu este posibilă livrarea la punctul de colectare, în funcție de disponibilitatea voluntarilor asociației, se poate cere ajutor pentru preluare;
  • rezultatele vor fi anunțate pe 18 martie, urmate de distribuirea premiilor și a diplomelor.

„Vă rugăm să aveți răbdare pentru primirea certificatelor și a premiilor.

 Scopul concursului este de a ne ajuta semenii, de a da dovadă de compasiune și de spirit de echipă. Nu există premii fixe - vom alcătui un pachet din donații la încheierea concursului și vom suplini din casieria asociației, dacă este necesar.

 Se pot colecta toate capacele de plastic: băuturi răcoritoare, apă, detergent, șampon. Vă dorim mult succes!”, au transmis organizatorii.

În Sfântu Gheorghe, punctele de colectare au rămas aceleași, respectiv la magazinul „Amk” din zona Gării, Brutăria „Babi” din Piața Centrală, iar în cartierul Simeria, Second-hand Demeter, lângă Bertis Pub. Capacele colectate pot fi lăsate aici în orice moment, în timpul competiției.

Puncte de colectare există în patru județe: Covasna, Mureș, Harghita și Cluj. Anii trecuți au fost trimise capace și din București, Oradea, Baia Mare, Satu Mare și chiar și din Ungaria, Austria și Anglia.

Asociația LAB Életmentő Kupakok a fost înființată în februarie 2017, dar prima campanie de strângere de dopuri a fost organizată încă din 2015.

La prima ediție de concurs s-au înscris 14 grupe de grădiniță și 19 clase. S-au strâns atunci 780 de kilograme de astfel de capace.

Concursul a luat o amploare uimitoare de-a lungul anilor. La cea mai recentă ediție, de anul trecut, au fost înregistrate peste 400 de înscrieri, din șapte județe: 166 de grupe de grădiniță, 230 de clase primare 0-IV, 41 de clase gimnaziale V-VIII. Copiii au strâns în total 16.560 de kilograme de capace, potrivit președintei asociației, Bács Emese.

Prin colectarea acestor capace de plastic, altfel ignorate și pierdute printre alte deșeuri, cei mici, și prin ei și părinții lor, contribuie la protejarea mediului înconjurător. Dar cu ele pot face și magie, deoarece asociația le vinde unei firme din județul Harghita. Aceasta se ocupă cu selectarea pe culori a acestor materiale plastice, le toacă, apoi le predă altor firme, care produc din ele fie mobilier de grădină, fie saci menajeri și altele. Cu banii obținuți pe capace, reprezentanții asociației se implică în numeroase cazuri umanitare. Acordă ajutor săracilor, bolnavilor, sau unor familii aflate în dificultate.

Mai multe informații se pot afla de pe pagina de Facebook „LAB Életmentő Kupakok Egyesület”, dar există și un grup pe această platformă, numit „Életmentő kupakok a betegekért és hátrányos helyzetű családokért”. Aici toate anunțurile sunt scrise și în limba română și în maghiară.

Sursa foto: Facebook / Életmentő kupakok a betegekért és hátrányos helyzetű családokért

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.