ACTUALITATE 9 martie 2018

VIDEO Când vor dispărea decorațiunile de Crăciun din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 917 vizualizări

Ca să nu ne prindă Paștele cu luminițele de Crăciun, Primăria a început pe cont propriu demontarea acestora

Primăria Sfântu Gheorghe a început, pe 1 martie, să demonteze decorațiunile specifice sărbătorilor de iarnă. Având în vedere că firma care le-a montat întârzia să apară, autoritățile locale au luat „taurul de coarne”, astfel că aproape 70% dintre decorațiuni au fost strânse până în acest moment. Până luni se preconizează că operațiunea va fi încheiată, potrivit reprezentanților primăriei.  

De teamă să nu îi prindă Paștele tot cu decorațiunile de Crăciun, reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe au dat ordin muncitorilor din cadrul instituției să se apuce să demonteze luminițele. De la 1 martie și până acum, aproape 70% dintre acestea au fost îndepărtate, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare să se încheie acest proces, deja mult prea îndelungat.  

Primarul Antal Árpád a precizat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că iarna aceasta nu se va mai externaliza acest serviciu privind decorarea orașului pentru sărbătorile de iarnă, ci, la fel ca marcajele rutiere, va fi realizat în regim propriu.

„Aceste lumini de sărbători au fost montate cu întârziere și nefiind demontate conform contractului, trebuie să știți că nu am plătit pentru firma respectivă. Demontarea o facem noi, tot în regim propriu. Practic, le-am primit „gratuit”, dar noi nu am vrea să primim nimic gratuit, ci am vrea ca luminile de sărbători să fie de sărbătorile de Crăciun și atât, nu și de Paști. Începând din acest an, această activitate va fi realizată în alt mod și nu vom mai licita separat pentru că am văzut că nu funcționează. Pe bună dreptate, și oamenii și noi vrem să fie lumini de sărbători doar de sărbători și nu mai târziu și să țină și în martie, când în loc să ne pregătim de Paști, noi să ne chinuim cu luminile de Crăciun”, a declarat Antal Árpád, care ținut să sublinieze că nu s-a putut începe demontarea decorațiunilor mai devreme pentru că s-ar fi încălcat termenele contractului. „În fiecare contract sunt anumite termene. Dacă nu am fi așteptat acele termene și am fi început să le demontăm mai devreme, atunci la un eventual proces firma respectivă putea avea câștig de cauză”, a spus edilul.

„Pentru sfârșitul săptămânii vom închiria un utilaj care poate să se ridice la nivelul stâlpilor de iluminat public și atunci în două zile o să termine. Probabil până luni o să terminăm în totalitate”, a precizat și viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.