ACTUALITATE 21 august 2020

Când se va încheia modernizarea străzii Crângului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1116 vizualizări

Sunt lucrări în derulare și în alte zone din reședința de județ 

Lucrările de modernizare derulate pe strada Crângului din municipiul Sfântu Gheorghe au parte de întârzieri, cu toate că dorința declarată a autorităților a fost ca acestea să se finalizeze de tot înainte de începerea anului școlar 2020/2021. Întârzierile sunt cauzate de o serie de probleme întâmpinate la rețeaua subterană de apă și canalizare, a spus joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád.

Crângului a fost împărțită pe patru porțiuni. Pe două porțiuni lucrările sunt aproape de finalizare. Pe o a treia porțiune au fost întâmpinate niște probleme cu niște țevi foarte vechi și rețele foarte vechi și practic trebuie intervenit săptămânal de mai multe ori, trebuie constructorul să se oprească și să intervină cei de la Gospodăria Comunală. Acest lucru va genera o amânare de cel puțin o lună a lucrărilor. Așa estimăm acum. Lucrările, conform contractului ar trebui finalizate pe 10 septembrie. Iar pe a patra porțiune ne așteptăm la același tip de surprize care sunt pe porțiunea numărul trei. Pe a treia porțiune, așa mi-a spus constructorul, că sunt șanse să fie finalizate până la începerea școlii. Eu așa am cerut, ca până la începerea școlii să fie gata. A patra porțiune cu siguranță nu va fi finalizată până atunci, pentru că sunt întârzieri pe undeva între două și trei luni și care nu sunt datorate constructorului, ci faptului că au găsit niște rețele subterane  care nu au apărut în nicio documentație”, a explicat primarul. 

Alte străzi în lucru 

Pe de altă parte, primarul a spus că planul este ca până va începe anul școlar, lucrările vor fi încheiate pe strada Kós Károly. 

Săptămâna trecută s-au retras toți cei care aveau de făcut alte tipuri de lucrări decât cele care țin de infrastructura rutieră propriu-zisă, a revenit constructorul, se lucrează la asfaltarea trotuarelor, la amenajarea sensului giratoriu și urmează să fie asfaltată și partea de drum, după care urmează amenajarea spațiilor verzi și marcajul pe toată porțiunea străzii. (...) E o chestiune de câteva săptămâni, dacă timpul ne permite”, a mai spus primarul. 

În același timp, Primăria informează că și pe alte străzi, cum ar fi Dealului sau Sporturilor, sunt în desfășurare lucrări în diverse stadii.  

După finalizarea renovărilor drumului din strada Dealului, municipalitatea lucrează la construcția unui mic spațiu comunitar la intersecția cu strada Vasile Goldiș. Anterior, această zonă a fost ocupată de mașini parcate, dar după renovări, pe stradă au fost create mai multe locuri de parcare, astfel că această zonă va fi proiectată într-un mod similar celei de la intersecția dintre străzile Grigore Bălan și Daliei. Noul spațiu amenajat va fi finalizat în curând. 

Trotuarele și iluminatul public de pe strada Vasile Goldiș au fost renovate deja, iar carosabilul este în prezent în reparație. În acele porțiuni în care este nevoie este reabilitată şi fundația drumului, după care va fi turnat un nou strat de asfalt.

Lucrările de modernizare sunt continuate și pe strada Sporturilor, unde reabilitarea rețelei de canalizare a fost finalizată deja, acum se lucrează la sistemul de drenare a apelor pluviale, iar apoi va fi amplasat stratul de bază şi drumul va fi asfaltat”, se arată într-un comunicat de presă. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.