Campionate de baschet la Întorsura Buzăului
Sala de sport „Valeriu Bularca” din Întorsura Buzăului a găzduit sâmbătă şi duminică, respectiv în 3 şi 4 decembrie, două campionate de baschet.
Cupa „minionilor” întorsureni
Sâmbătă a avut loc prima ediţie a „Cupei Minion”, la care au participat peste 40 de copii, respectiv 7 echipe de elevi din ciclul primar şi gimnazial, de la clasa I până la a VIII-a.
Clasamentul final al grupei copiilor din clasele I – IV a fost următorul: Corona (locul I), Distrugătorii de Oţel (locul II) şi Mingea de Foc şi Baschetbaliştii (ambele locul III).
Minţile de Oţel (locul I), Jordan (locul II) şi Pisicile sălbatice (locul III) au format clasamentul echipelor de gimnaziu.
„A fost minunat să ne simţim campioni!” a fost mesajul tinerilor întorsureni care vor asigura pe mai departe viitorul baschetului în zona Buzaielor.
Potrivit organizatorilor, micii baschetbalişti au fost susţinuţi de părinţi şi bunici pe tot parcursul campionatului de sâmbătă.
„M-am bucurat când am fost contactată de Dragoş Muntean ca să organizăm ceva pentru cei mici. Din şcoala a fost pasionat de baschet şi acum, când s-a întors în ţară, a dorit să împărtăşească pasiunea şi cu copiii”, a spus profesoara de sport de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Roxana Bularca.
Potrivit principalului coordonator al evenimentului, Dragoş Muntean, ideea organizării campionatului de baschet pentru copii „a venit din dorinţa de a promova sportul în general, dar ne-am axat pe altceva decât pe fotbal. (...) Spre uimirea mea au venit mulţi copii, peste 40”, a precizat acesta.
Cupa Buzaielor, ediţia a VII –a
Duminică, jucătorii ceva mai experimentaţi s-au întrecut în cadrul celei de-a VII-a ediţii a „Cupei Buzaielor la Baschet”. Patru echipe au luat parte la competiţie. Clasamentul final este următorul: AS Ciucaş (locul I), Dragoş Team (locul II), MNCR (locul III) şi Eliade (locul IV).
Evenimentele sportive de la sfârşitul de săptămânii care a trecut au fost organizate de Asociaţia Sportivă „Ciucaş” Întorsura Buzăului, Dragoş Muntean, Roxana Bularca şi Răzvan Constantin Ola şi susţinute de o serie de sponsori locali.