O stea extrem de luminoasă din galaxia pitică Kinman a dispărut fără a lăsa urme; astronomii încearcă să înţeleagă ce anume s-a întâmplat cu această stea, o ipoteză fiind cum că ar fi dat naştere în mod direct unei găuri negre.

O stea circa 2,5 milioane de ori mai luminoasă decât Soarele a dispărut, nelăsând în urma ei nici un fel de urme pe care astronomii să fie în stare să le descopere. Steaua, o stea albastră masivă care se afla în faza, se crede, finală a vieţii ei, a fost observată din 2001 până în 2011 în galaxia pitică Kinman, situată la circa 75 de milioane ani lumină faţă de noi. Nu a fost posibilă observarea directă a stelelor, în mod individual, însă în urma studiului spectrului acestei galaxii astronomii ajunseseră la concluzia că în această mini-galaxie se găseşte o stea extrem de luminoasă, o stea capricioasă (luminozitate variabilă), ca de altfel toate stelele atât de masive. Când în 2019 astronomii au observat din nou galaxia Kinman, cu instrumentul Espresso, care folosea simultan patru telescoape de 8 metri diametru de la Very Large Telescope în Chile, nici urmă de această stea – a dispărut complet. Au încercat să dea de urma ei şi cu un alt instrument, X-Shooter, tot din Chile, dar nimic – steaua nu mai este acolo! Rezultatele acestui studiu extrem de interesant au fost publicate într-un articol recent în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Care este însă misterul? O stea aşa de luminoasă precum cea dispărută atunci când „moare” dă naştere unui fenomen impresionant: o supernovă foarte luminoasă, lăsând în urmă o gaură neagră. Totuşi, în anii dintre 2011, când steaua a fost observată pentru ultima dată, şi 2019, când nici urmă de ea, nu a fost observată nici o supernovă în galaxia Kinman iar astronomii susţin că dacă ar fi avut loc o astfel de explozie nu ar fi trecut neobservată. S-ar putea ca steaua, care avea o activitate variabilă – o strălucire deci care se modifică în timp, să se fi stins cumva şi să rămână o stea mult mai puţin luminoasă – pe care astronomii să nu reuşească să o mai observe, sau că steaua cu luminozitate mult mai mică să fie ascunsă de praf interstelar.

Cercetătorii au făcut însă şi o nouă ipoteză pentru a explica misterioasă dispariţie: steaua ar fi dat naştere direct unei găuri negre, fără să mai eplodeze; deci o implozie gravitaţională care a transformat masiva stea într-o gaură neagră. Ar fi însă pentru prima dată când s-ar observa un astfel de fenomen în Univers şi se crede că ar fi puţin probabil. Totuşi, nu se poate exclude că acolo unde se găsea această stea la ora actuală o gaură neagră consumă materia care trece în apropierea ei, chiar dacă mecanismul care să fi dus la colapsul stelei direct într-o gaură neagră nu este cunoscut.

Oricare ar fi fenomenul care a dus la dispariţia stelei într-un număr mic de ani, deci într-o perioadă scurtă faţă de timpii cosmici, este demn de a fi studiat întrucât ne poate ajuta să înţelegem mai bine ce se întâmplă cu stelele care sunt mult mai mari decât Soarele, cele care consumă prin reacţii nucleare extrem de intense combustibilul ce le menţine în viaţă într-o perioadă scurtă de timp, întrucât durata de viaţă a unei stele este cu atât mai mică cu cât steaua este mai masivă.

Pentru următorii ani astronomii plănuiesc punerea la punct a unui nou instrument, mult mai puternic: ESO Extremely Large Telescope, care, cu oglinda lui de circa 39 de metri, va permite astronomilor să vadă stelele din galaxia Kinman una câte una, şi nu doar – ca până acum – o imagine globală a întregii galaxii. Acest instrument va fi gata să scruteze Universul în 2025 – şi atunci poate se va lămuri şi misterul stelei care a dispărut fără urmă lăsând în urmă poate o stea mult mai puţin luminoasă sau o gaură neagră printr-un proces încă necunoscut.

[Articol scris de Cătălina Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi Luminiţa Costea, profesor la Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”, Sfântu Gheorghe]