ACTUALITATE 19 iulie 2015

Bonurile fiscale de 509 lei din 1 iunie, câştigătoare la Loteria Bonurilor

de Covasna Media | 539 vizualizări

Bonurile fiscale de 509 lei din 1 iunie sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri.

Duminică a avut loc prima extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din iunie, în studioul TV al Loteriei Române, şi ulterior vor fi desemnaţi maximum 100 de câştigători, printr-o altă extragere, fondul de premiere fiind tot de un milion de lei.

Ca și în cazul ultimei extrageri ocazionale desfășurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape, relatează Mediafax.

Duminică, Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție. După centralizarea bonurilor câștigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al CN Loteria Română (CNLR), pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1-30 iunie, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cei care au bonuri câştigătoare trebuie să depună cererile de revendicare în maximum 30 de zile de la extragere, începând chiar cu ziua următoare acesteia, cu bonului fiscal câștigător în original, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF.

În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecție în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Și această extragere va fi realizată cu urnele CNLR și va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunțată ulterior.

Pentru bonurile din iulie, extragerea Loteriei se va organiza la 16 august.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.