ACTUALITATE 14 martie 2020

Bilanț oficial: 309 de covăsneni în autoizolare, asimptomatici

de Iulia Drăghici - Taraș | 8511 vizualizări

Bilanțul Oficial al Prefecturii Covasna: 

Informăm cetățenii că în acest moment, la nivelul județului Covasna, un nr. de 4 persoane au fost diagnosticate pozitiv la virusul COVID – 19. Ultimele două persoane au fost transportate în cursul zilei de ieri, în condiții bune, la Cluj Napoca.

Așa cum am precizat și în comunicatul anterior, cele două persoane au avut contact direct cu primele două persoane diagnosticate pozitiv, venite din Italia în data de 08.03.2020.

Organele de poliție continuă ancheta împotriva a două persoane, sub coordonarea și supravegherea procurorului competent.

La nivelul județului sunt în carantină un nr. de 6 persoane, s-a primit rezultatul probelor pentru  5 din care rezultă că nu sunt infectate cu virusul COVID – 19, iar pentru a 6-a persoană așteptăm rezultatul.

În ceea ce privește persoanele aflate în autoizolare, numărul acestora este de 309. Până în acest moment, persoanele aflate în autoizolare nu au simptome, sunt afebrile. Personalul de specialitate efectuează anchete epidemiologice și acordă asistență  persoanelor aflate în autoizolare.

De asemenea, spațiile publice și obiectele cu care persoanele diagnosticate pozitiv au intrat în contact și care inițial au fost închise, au fost dezinfectate și vor fi redeschise pentru public în perioada următoare.

 Rugăm din nou cetățenii județului să respecte măsurile de autoprotecție recomandate și solicitate de autorități, inclusiv cele publicate pe site-ul prefecturii. Rugăm de asemenea ca persoanele aflate în autoizolare să respecte măsurile impuse de autorități. Nerespectarea acestor măsuri poate atrage cel puțin sancțiuni contravenționale pecuniare (amenzi), atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice, dacă fapta nu constituie chiar infracțiune și se pedepește  conform Codului penal.

 Sursa: Comunicat de presă Prefectura Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.