ACTUALITATE 27 februarie 2020

Biciclist rănit de o mașină, din cauza neatenției

de Iulia Drăghici - Taraș | 1289 vizualizări

Minorul lovit nu purta cască de protecție

Un minor, în vârstă de 13 ani, a fost rănit ușor în urma unui eveniment rutier petrecut marți în orașul Baraolt. Ancheta polițiștilor arată că victima, un biciclist, a ieșit pe drum, fără să se asigure, chiar în fața unei mașini. În urma impactului cu autoturismul care circula regulamentar, minorul s-a dezechilibrat și a căzut peste alt autoturism care era oprit regulamentar.

„La data de 25.02.2020, în jurul orelor 17.30, Poliția Orașului Baraolt a fost sesizată despre faptul că la o unitate medicală s-au prezentat un tânăr în vârstă de 21 ani și un minor în vârstă de 13 ani care au fost implicați într-un eveniment rutier.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit că evenimentul rutier s-a produs în următoarele împrejurări:

Tânărul de 21 de ani, conducând un autoturism pe str. Kossuth Lajos din Baraolt din direcția Biborțeni spre Baraolt, nu a putut evita minorul în cauză, care a ieșit pe drum cu o bicicletă, fără să se asigure.

Biciclistul a trecut din partea stângă spre dreapta a drumului, prin spatele unui autoturism parcat, moment în care a atins cu roata din spate a bicicletei bara față a autoturismului condus de tânăr, s-a dezechilibrat și a căzut peste alt autoturism care era oprit regulamentar.

Minorul nu purta cască de protecție și a fost rănit ușor, rămânând internat pentru supraveghere într-o unitate medicală”, arată IPJ Covasna, într-un comunicat de presă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ și i s-a recoltat o probă de sânge.

Cercetările sunt continuate de oamenii legii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vatămare corporală din culpă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.