ACTUALITATE 2 martie 2016

Sindromul hemolitic uremic NU se confirmă în cazul fetiței de opt luni din Covasna

de Sever Ioan Miu | 1039 vizualizări

UPDATE. Sindromul hemolitic uremic NU se confirmă în cazul fetiței de opt luni din Boroşneu Mare, transferată ieri la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti. Copilul va ramane internat pentru investigaţii.

______________________________________________

Un copil de 9 luni din Boroșneu Mare, bolnav de sindromul hemolitic-uremic (SHU), a fost dus joi, în jurul orei 17, cu ambulanța SMURD pe stadionul municipal din Sfântu Gheorghe. Aici, atât echipajul medical, dar și părinții, au așteptat elicopterul.

"Era bolnavă, vomita, nu putea să mănânce și am dus-o la spital luni. Medicii mi-au spus că are diaree. Mama a întrebat dacă nu cumva e virusul ăsta, și ne-au răspuns că să nu ne gândim numai la rău. Și după trei zile ne-au zis că trebuie să mergem la București", a declarat, tulburat, tatăl micuței.

Întrebat ce a mâncat bebelușul înainte de a prezenta simptomele de boală, tatăl a răspuns că fetița mânca de toate. "Tot ce mâncăm noi, mai puțin fasole. Că doar n-o să o țină doar cu lapte de la sân", a declarat, supărat de întrebări și stresat, părintele. "Nu avem nicio bănuială. Nu a mai avut nimeni din familie până acum nimic și nu am mai auzit să mai fie copii bolnavi prin sat", a mai spus tatăl. "Mama e cu fetița în ambulanță, nu vrea să o ia și pe soție, că zice că nu are loc. Vrem să o ia și pe mamă, că fetița suge la sân. Nu știu dacă are virusul, probabil că da, ne e teamă pentru fetiță", au declarat membrii familiei, în timp ce un sportiv amator făcea, impasibil, ture pe pista de alergare.

Elicopterul, venit din Craiova

După mai multe minute de așteptare, pe gazonul stadionului a aterizat elicopterul SMURD. Aparatul de zbor a venit de departe, după cum a declarat un reprezentant SMURD: "Elicopterul este de la Craiova, celelalte elicoptere erau în misiune. Condițiile de zbor sunt bune și vom ateriza la Băneasa". După ce au luat-o din ambulanță pe fetiță și au dus-o în elicopter, unde micuța a plâns, elicopterul a plecat, fără mamă, spre București.

Diagnosticul nu confirmă încă bacteria E.Coli

"Copila a ajuns în după-amiaza zilei de 29 februarie cu diaree. După ce am recoltat toate probele și am primit rezultatele analizelor de sânge de la laborator, s-a confirmat suspiciunea de sindrom hemolitic-uremic la copilă. Motiv pentru care s-a decis transferarea la o clinică universitară, unde să beneficieze de alte tratamente, pe măsură", a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență, Andras Robert. El a adăugat că, deși e cert că fetița suferă de SHU, cauzele pot fi multiple, iar bacteria E.Coli ar putea fi una dintre ele. "Deocamdată  coprocultura nu confirmă prezența acestei bacterii la fetiță", a subliniat managerul.

Întrebat care ar putea fi cauza bolii fetiței și dacă aceasta s-ar datora alimentației, managerul a răspuns: "Noi, ca spital, nu facem investigații de această natură, este de competența Direcției de Sănătate Publică să facă investigații. În momentul de față este un caz izolat. Starea generală a copilei este deocamdată stabilă". El a adăugat că la București se vor face alte investigații, pentru a se stabili tratamentul și calea medicală de urmat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 3 martie 2016
Stirile PRO-TV: "UPDATE 20:30 - Fetita de opt luni care a fost adusa miercuri de la spitalul din Sfantu Gheorghe la Spitalul "Marie Curie" nu are Sindrom Hemolitic Uremic, a declarat dr. Mihaela citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.