ACTUALITATE Acum 5 ore, 6 minute

Bazinul de înot de la Întorsura Buzăului ar putea fi deschis în toamnă

de Ștefania Găvăneci | 252 vizualizări

Mult-așteptatul bazin de înot din Întorsura Buzăului ar putea deveni funcțional începând cu luna septembrie, însă data exactă a deschiderii rămâne incertă. De ce spunem „ar putea”? Pentru că, deși lucrările sunt finalizate, funcționarea bazinului depinde de angajări în sistemul public – iar acestea sunt în continuare blocate. În lipsa unei echipe de administrare, autoritățile locale caută acum soluții alternative pentru a evita amânarea inaugurării.

Mă feresc să mai dau termene concrete. Nu depinde de noi în mare parte. Estimăm că într-o lună jumate să-i dăm drumul. Nu este nimic sigur”, ne-a spus primarul Raul Urdă.

Predarea către autoritățile locale, încă în așteptare

Deși protocolul de predare a fost semnat de autoritățile locale, documentele nu sunt încă finalizate. 

A fost o comisie de recepție la fața locului, urmează ca Ministerul Dezvoltării să semneze și să ne trimită înapoi exemplarul semnat. Așteptăm”, a explicat edilul.

Soluție alternativă pentru lipsa de personal

Cum angajările în sistemul public sunt în continuare blocate, administrația locală este nevoită să caute soluții alternative. Iar delegarea activității către o persoană fizică autorizată, așa cum s-a procedat deja în alte orașe, ar putea fi soluția care să permită funcționarea bazinului din Întorsura Buzăului.

Nu există speranțe pentru deblocarea angajărilor. Voi pleca împreună cu domnul viceprimar la Dumbrăveni, în Suceava, unde există un bazin similar. Cei de la CNI mi-au spus că acolo s-a găsit o soluție: activitatea a fost delegată unei persoane fizice”, a mai spus Raul Urdă.

Un model similar ar putea fi aplicat și la Întorsura Buzăului. Potrivit primarului orașului, s-a identificat deja o persoană din localitate dispusă să preia bazinul în regim de concesiune. Aceasta s-ar ocupa de gestionarea activităților, inclusiv instructorii de înot și curățenia, urmând să emită facturi către Primărie. Din partea autorităților locale, ar rămâne un singur angajat: administratorul responsabil de calitatea apei și a aerului.

Întreținerea bazinului până la deschidere

Chiar dacă bazinul este aproape finalizat, acesta nu necesită momentan întreținere specială, susține primarul. 

Este destul de bine făcut, nu e nevoie de cheltuieli zilnice sau periodice de întreținere, în condițiile în care nu vine frigul. Centrala termică nu este încă pregătită să pornească. În cel mai fericit caz, am putea da drumul în 1 septembrie sau chiar 15 septembrie”, a adăugat el.

Proiectul bazinului de înot de la Întorsura Buzăului a fost realizat cu o investiție venită prin Compania Națională de Investiții (CNI). Pe site-ul instituției, acesta figurează ca fiind finalizat, iar valoarea totală a lucrărilor depășește 14 milioane de lei. Din partea administrației locale, contribuția a constat în asigurarea tuturor utilităților necesare: a fost adus curentul electric, inclusiv cu modificări de rețea în valoare de aproape 70.000 de lei, agentul termic a fost extins de la școala generală, iar rețelele de apă și canalizare au fost duse până la marginea proprietății.

Chiar dacă deschiderea bazinului a fost amânată de mai multe ori, autoritățile locale continuă să spere că, în curând, înotul va deveni o opțiune reală pentru copiii și adulții din Întorsura Buzăului și din împrejurimi. Rămâne însă de văzut când vor fi depășite toate obstacolele birocratice, astfel încât locuitorii să se poată bucura, în sfârșit, de primele ture de bazin.

Sursa foto: Facebook/ Raul Urdă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.