Bătrână jefuită în propriul apartament
Hoțul nu e la prima lui „ispravă” de acest gen
Sâmbătă după-amiază, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați printr-un apel prin 112, despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în locuința unei femei de 86 de ani, ușa fiind lăsată neasigurată, și a sustras 150 de lei și un telefon mobil.
În urma activităților investigative, făptașul a fost identificat de polițiști la scurt timp de la sesizarea faptei, în persoana unui bărbat de 30 de ani din Sfântu Gheorghe. Față de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, el mai având o condamnare anterioară la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoarea cu suspendare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
În 2016, folosind acte de violență, acesta i-a sustras portofelul din buzunar unui bătrân de 64 de ani, pe o stradă din Sfântu Gheorghe.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru tragerea la răspundere a făptașului, prejudiciul cauzat fiind recuperat integral și restituit persoanei vătămate.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE AL IPJ COVASNA