ACTUALITATE 3 iulie 2009

Bani de la Ministerul Turismului pentru staţiunea Şugaş Băi

de Covasna Media | 888 vizualizări
Ministerul Turismului va aloca în acest an 4,2 milioane de lei proiectelor de reabilitare a staţiunii Şugaş Băi ce i-au fost prezentate de către administraţia locală din Sfântu Gheorghe ministrului Elena Udrea. Primarul Antal Arpad a declarat că suma totală necesară proiectelor de execuţie a modernizărilor şi reabilitărilor de la Sugaş Băi este de peste 200 de milioane de lei, context în care cele 4,2 milioane de lei pentru 2009 sunt foarte binevenite. „Cu această

Ministerul Turismului va aloca în acest an 4,2 milioane de lei proiectelor de reabilitare a staţiunii Şugaş Băi ce i-au fost prezentate de către administraţia locală din Sfântu Gheorghe ministrului Elena Udrea. Primarul Antal Arpad a declarat că suma totală necesară proiectelor de execuţie a modernizărilor şi reabilitărilor de la Sugaş Băi este de peste 200 de milioane de lei, context în care cele 4,2 milioane de lei pentru 2009 sunt foarte binevenite. „Cu această sumă vom putea face ceva pentru Şugaş Băi anul acesta (...). Alături de domnul ministru Vasile Blaga, doamna ministru Elena Udrea a respectat ceva din acele promisiuni făcute acestei zone. Este un lucru bun, sper că vom şi cheltui aceşti bani şi nu va veni Guvernul să-i ia înapoi în zilele următoare, căci în România ceva este sigur doar atunci când este cheltuit şi verificat de Curtea de Conturi”, a declarat Antal Arpad. Proiectul pentru Şugaş Băi cuprinde lucrări referitoare la reabilitările unor clădiri, realizarea unor terenuri de golf şi de tenis, precum şi a unei pârtii de ski.

Aflat în această primăvară în judeţul Covasna, unde a vizitat şi staţiunea Şugaş Băi, ministrul Turismului, Elena Udrea, a promis sprijin pentru investiţii în modernizarea acesteia, dar a recomandat în acelaşi timp o centralizare mai mare a atenţiei autorităţilor locale către infrastructură, de care depinde foarte mult dezvoltarea turismului în zonă.

Elena Udrea a subliniat că zona Şugaş Băi, inclusă în programul „Drumul apelor minerale“, are un potenţial turistic impresionant, cu atât mai mult că se află la o distanţă de numai 8 kilometri de Sfântu Gheorghe.

Monica Rizea

Teme articol: TURISM Sugas Bai Elena Udrea
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Ion Ciobanu, 6 iulie 2009
Urâtă mustaţă mai are Tamaş! Urâtă ca şi caracterul lui. Nu am văzut poză cu vreun politician care a mers prin zonă în care să nu apară şi frâna de muci a domnului preşedinte de citeste integral
baciu gizela, 6 iulie 2009
si statiuna vilcele iar ramina fara tata si fara mama e pacat ca acolo sint cel mai renumit apaminerala si bai termala .pacat
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.