ACTUALITATE 26 mai 2016

Autorităţile din judeţul Covasna vor finalizarea aeroportului din Ghimbav

de Iulia Drăghici - Taraș | 1675 vizualizări

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor să sprijine realizarea aeroportului din Ghimbav. Atât Consiliul Local al oraşului, cât şi Consiliul Judeţean Covasna, vor să investească câte trei milioane de euro pentru a se finaliza lucrările la aeroport.

„Atât Consiliul Local Sfântu Gheorghe, cât și Consiliul Județean Covasna propun ca în următorii trei ani să contribuie cu câte maxim 3 milioane de euro. Condiţia noastră este ca această sumă să fie folosită exclusiv pentru și când se finalizează proiectul. Noi nu investim în investiții intermediare, ci doar dacă prin aceste sume, care vor fi date de cele două autorități din județul Covasna, chiar se finalizează aeroportul. (...)  Luni vom avea o discuție la Brașov unde sperăm că aceste decizii vor da un avânt acestui proiect și în maxim trei ani acest aeroport să fie finalizat și să intre în circuitul național și european”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András.

Primarul a mai precizat şi faptul că datorită poziţionării geografice a oraşului Sfântu Gheorghe, acesta este ferit de eventualele poluări fonice pe care aeroportul le-ar putea provoca.

Mai mult, edilul din Sfântu Gheorghe a explicat şi care este situaţia actuală în ceea ce priveşte aeroportul braşovean. „Proiectul aeroportului de la Ghimbav stagnează de exact doi ani. Pe 21 mai 2014 a fost predată pista, iar de atunci nu s-a mai investit în acest proiect. Practic până acum a investit Consiliul Judeţean Brașov, însă acesta şi-a epuizat în mare parte resursele și posibilitățile de finanțare ale acestui proiect. Până acum au fost investiţi în jur de 25 milioane de euro. Pentru următorii trei ani mai au o capacitate financiară de a investi în jur de 3,5 milioane de euro. De aceea  există o înțelegere între CJ Brașov și primăria Brașov, ca cea din urmă să intre în acest proiect cu 30 de milioane de euro, însă foarte probabil nici această sumă nu va fi suficientă pentru finalizarea proiectului,  care a fost estimat undeva la 65-70 de milioane de euro”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 27 mai 2016
numai ca mafia prahoveana nu vrea deloc aceasta si nici autostrada Ploiesti-Brasov, pt ca le cam taie din cascaval in Bucureshit
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.