ACTUALITATE 15 septembrie 2019

(Update) Autobuzul de Întorsura – Brașov a ars ca o torță

de Iulia Drăghici - Taraș | 14862 vizualizări

UPDATE: Cauza producerii incendiului ar fi, se pare, existența unor scurgeri de lichide inflamabile la compartimentul motor, iar din cauza efectului termic au luat foc, ne-a informat ISU Brașov.

Singurul mijloc de transport în comun dintre Întorsura Buzăului și Brașov s-a făcut scrum în această dimineață. Autobuzul a fost cuprins de flăcări pe DN10, în zona Teliu, aproape de limita cu județul Covasna.

Pompierii de la ISU Brașov și ISU Covasna au acționat în comun la stingerea incendiului.

Șapte persoane erau în autobuzul care se deplasa către Întorsura Buzăului. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Șoferul autobuzului ar fi încercat în primă fază să lichideze focul cu stingătoarele din mașină, însă nu a reușit.

„S-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Au intervenit și pompierii din Întorsura Buzăului cu o autospecială. Nu s-au înregistrat victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, potrivit Newsbv.ro.

Traficul în zonă a fost blocat în jurul orei 07:20, pentru desfășurarea intervenției de lichidare a focului, a informat și Poliția Română.   

Deocamdată nu s-au comunicat cauzele producerii incendiului. Cert este că autobuzul nu era în cea mai bună formă, fiind reclamate defecțiuni destul de des. Acesta era singurul mijloc de transport în comun pe ruta Întorsura Buzăului – Brașov de când inundațiile din vara anului trecut au distrus podul feroviar de la Budila, care astfel a întrerupt în zonă transportul cu trenul.

 

Sursa foto/video: Newsbv.ro/ ISU Brașov. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.