Au abandonat mașina și au fugit spre pădure
Polițiștii covăsnenii îi caută pe șoferul unui autoturism și pe complicii lui, care au fugit, lăsând în urmă, la marginea drumului național 12, o mașină, cu numere false de înmatriculare. Întâmplarea care i-a pus în alertă prima dată pe polițiștii de la Transporturi Feroviare, a avut loc duminică, 22 septembrie.
O întâmplare cel puțin bizară i-a pus în gardă pe polițiștii de la Transporturi Feroviare Sfântu Gheorghe, duminică, în timpul unui control la bariera la nivel de trecere cu calea ferată în localitatea Malnaș. Aceștia au observat cum dintr-o mașină oprită pe partea dreaptă a DN12 au țâșnit șase persoane care au luat-o la fugă spre pădure.
Cel mai probabil s-au speriat la vederea patrulei de poliție, pentru că autoturismul în care se aflau avea probleme mari.
„În data de 22.09.2019, în jurul orelor 16:24, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bixad și Postului de Poliție Micfalău, în timp ce executau serviciul de patrulare intercomunală, au fost sesizați telefonic de către patrula Poliției Transporturi Feroviare Sfântu Gheorghe despre faptul că, în timp ce efectuau un control al barierei la nivel de trecere cu calea ferată din loc. Malnaș au observat un autoturism oprit pe partea dreaptă a D.N. 12, pe sensul de mers Sfântu Gheorghe către Malnaș, iar din habitaclul autoturismului au coborât un număr de șase persoane de sex masculin și o persoană de sex feminin care, la vederea polițiștilor, au abandonat autoturismul fugind spre pădurea din apropiere.
Din verificările efectuate rezultă faptul că nr. de înmatriculare aparține unui alt autoturism, iar după verificarea în evidențe a numărului de șasiu al autoturismului găsit la fața locului rezultă că înmatricularea a fost suspendată, iar certificatul de înmatriculare reținut”, arată IPJ Covasna, printr-o informare de presă.
Polițiștii au ridicat de la fața locului mai multe urme și mijloace materiale de probă pentru a se identifica autorul. Cercetările sunt acum continuate de către polițiștii din cadrul I.P.J. Covasna.