ACTUALITATE Acum 7 ore, 40 minute

Ateliere și maraton de încondeiat ouă pentru Paști, la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 136 vizualizări

Fundația Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza și anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paști, cu o durată de 17 ore.

Reprezentanta fundației, Kolozsi Ildikó, a declarat, marți, pentru AGERPRES că „Noaptea încondeierii ouălor” se va desfășura la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Național Secuiesc și va începe vineri, 18 aprilie, la ora 10 și se va încheia a doua zi, la ora 3 dimineața, iar la acesta poate participa orice persoană care dorește să pregătească ouă pentru sărbătorile pascale.

Fundația va pune la dispoziția participanților vopsea, ceară, condeie, precum și câteva zeci de modele tradiționale de încondeiere a ouălor, iar aceștia trebuie să aducă ouăle pe care vor să le decoreze.

Maratonul este precedat de o serie de ateliere de încondeiat ouă pentru copii și adulți, care se desfășoară în perioada 15-17 aprilie, între orele 16-20.

„De aproape 30 de ani organizăm aceste ateliere care au un mare succes și ne bucurăm foarte mult pentru că așa putem păstra tradițiile (...) Participarea la ateliere este contra cost, iar copiii trebuie să aibă peste șapte ani”, a declarat Kolozsi Ildikó.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.