Ziua Limbii Române a fost sărbătorită miercuri la Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe, atestată documentar din anul 1799, unde muzeografii au organizat ateliere de scriere cu pana, dar şi cu creta pe tăbliţe din lemn.

Vizitatorii au fost invitaţi să se aşeze în bănci şi să încerce ‘să se întoarcă în timp’ cu aproape 200 de ani, când nu existau calculatoare, iar elevii socoteau cu abacul şi scriau cu pene sau tocuri cu cerneală.

„Pe vremuri se foloseau penele de lebădă pentru un scris caligrafic şi cele de cioară pentru scris subţire. Penele de curcan erau, de asemenea, destul de folosite, dar aveau viaţă scurtă pentru că se toceau destul de repede. Noi acum scriem cu pene de gâscă şi de curcan, le ţinem 24 de ore în apă să se înmoaie, iar înainte de a le reteza vârful le trecem prin nisip fierbinte. Tăbliţele pe care le folosim sunt replici după cele originale. Sunt două feluri, cele din lemn, comune, pe care le foloseau majoritatea elevilor, şi cele din ardezie, o rocă uşor de prelucrat, folosite de elevii privilegiaţi, cu părinţi ‘cu dare de mână’. Erau mai costisitoare, dar mai practice pentru că aveau pe o parte linii pentru Matematică şi pe cealaltă pentru Limba română”, a declarat muzeograful Florin Herţeg.

Potrivit acestuia, primii care au vizitat muzeul în cursul dimineţii de miercuri au fost câţiva elevi din ciclul gimnazial, care au încercat să caligrafieze câteva strofe ale unor poeţi români, printre care Eminescu, Alexandru Macedonski şi Grigore Vieru.

„Au fost destul de entuziasmaţi să scrie cu pană, pentru ei a fost o noutate. Noi, ca punct muzeal încercăm să facem toate formele de scriere. Dorim pe viitor să facem şi ateliere de scriere cu toc şi peniţă. Caligrafia a ieşit din uz, în şcoli nu se mai face şi noi vrem să încercăm să facem o punte cu profesorii de Limba română din gimnaziu, să vină aici cu elevii sau să mergem noi în şcoli să facem caligrafie cu pană sau cu toc. Poate anul acesta, poate anul viitor o să facem astfel de activităţi”, a mai spus Herţeg.

Prima şcoală românească, aflată lângă vechea biserică ortodoxă din Sfântu Gheorghe, funcţionează ca secţie a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în subordinea Ministerului Culturii. Clădirea are trei încăperi, în care au fost reconstituite o sală de clasă, camera învăţătorului şi a fost amenajată o sală multimedia unde pot fi vizionate filme legate de istoricul acestei instituţii şi al comunităţii româneşti din zonă.

Şcoala păstrează obiecte şi documente reprezentative pentru istoria învăţământului confesional românesc din zonă, aici putând fi văzute bănci originale care datează de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, rechizite, manuale, cărţi religioase, registre, fotografii, mobilier de epocă, dar şi obiecte personale ale învăţătorului.

Florin Herţeg a menţionat că la construirea şcolii au fost folosite grinzi de lemn de la vechea biserică ortodoxă pe locul căreia s-a ridicat una nouă. Şcoala a funcţionat din 1799 până în 1872 când a intrat în reparaţii, iar în 1874 a fost închisă, elevii români fiind nevoiţi să înveţe la şcolile de stat în limba maghiară. Ani de zile, imobilul a găzduit birourile administrative ale oborului de vite din apropiere, iar apoi a fost locuită de mai multe familii de romi.

În anul 2003, clădirea a intrat prin Hotărâre de Guvern în administrarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, iar ulterior a fost reabilitată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi transformată în muzeu în anul 2011. Lucrările de restaurare, începute în anul 2008, au fost realizate de specialişti pe bază de documente vechi şi expertize, dar, pentru că imobilul a fost preluat într-o stare avansată de degradare, s-a reuşit doar recuperarea parţială a elementelor originale. (...)

Foto: Facebook/MNCR