ACTUALITATE 29 noiembrie 2012

Asociația Pentru Comunitate dorește extinderea proiectului „Punte între generații”

de Covasna Media | 80 vizualizări

În urma succesului înregistrat de prima ediție a manifestării „Punte între generații”, Asociația Pentru Comunitate și-a manifestat dorința de continua și dezvolta acest program în anul următor. Reacția copiilor participanți la întâlnirea cu seniorii comunității, dar și a celor care și-au depănat amintirile și experiențele pentru a deveni modele de viață pentru tineri, au constituit un imbold suficient ca organizatorii să dorească să continue programul la scală mai largă.

„Sincer, când am venit acolo nu m-am gândit ca va fi atât de interesant și că o sa îmi capteze atât de mult atenția. Fiecare persoană care a vorbit a avut un stil propriu de a mă amuza sau emoționa. Cel mai mult m-a impresionat doamna doctor Georgescu, care a explicat foarte bine ce înseamnă cariera de medic... câte sacrificii ajungi să faci și cum lucrurile pot lua o întorsătură ciudată la început iar apoi să se transforme în ceva bine, ceva ce-ți poate defini viitorul. Dacă s-ar mai organiza evenimente de genul acesta, aș fi prima care ar participa pentru că poți învăța multe lucruri de la diferite tipuri de oameni” spune Gabriela Manea, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

„Vrem ca aceste întâlniri să se întâmple cam o dată la fiecare lună, copiii din asistență vor fi probabil mai mulți, iar seniorii probabil mai puțini, pentru că e foarte greu altfel să acorzi fiecăruia dintre invitați timpul pe care îl merită”, a declarat Maria Băilă, unul dintre reprezentanții Asociației.

„Dorim ca pe lângă oamenii remarcabili din comunitatea locală să aducem la aceste întâlniri între generații personalități marcante din România, ajunse la vârsta a treia, ale căror experiențe de viață și sfaturi îi pot ajuta pe tineri să-și găsească mai ușor drumul în viață. Avem o listă impresionantă de oameni pe care ne-am dori să îi aducem în fața tinerilor. Sper să găsim sprijinul necesar la Direcția Județeană de Tineret, instituție care sper să devină partener în acest proiect al nostru, precum și la autoritățile locale pentru a găsi resurse în acest an. Proiectul poate să devină unul de referință în relația dintre vârfurile unor generații” spune Daniel Șanta, președintele APC.

„Oameni precum dna dr. Gerogescu, dl. Ioan Bălan, dl. Calinic, dl. Drăgan sau dna. Prof. Brezeanu merită fiecare toată atenția noastră, iar precum ei mai sunt și alții. Sunt oameni care pot povesti lucruri extraordinare și care pot captiva audiențe cu foarte multă ușurință. De asemenea există copii dornici să asculte, care la această vârstă absorb și filtrează informațiile în mod extraordinar, dar care au nevoie de repere de valoare în viață”, a completat Cristina Vișan, unul dintre profesorii de la CNMV care a susținut și a contribuit la organizarea primei ediții.

Teme articol: proiect generatii APC
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.