Arest preventiv și control judiciar în dosarul de proxenetism din Sfântu Gheorghe
Unul dintre cei doi bărbați cercetați pentru proxenetism după perchezițiile de duminică a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt a fost plasat sub control judiciar. Procurorii au oferit și detalii despre modul în care cei doi ar fi obținut bani de pe urma femeilor care practicau prostituția.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a anunțat marți că, în 7 august, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de cei doi inculpați, în vârstă de 38, respectiv 54 de ani, pentru proxenetism.
În cazul bărbatului de 38 de ani, procurorii susțin că acesta ar fi coordonat și controlat activitatea unei femei. Acesta cerea în mod repetat informații despre numărul clienților, banii încasați și locul în care se afla.
„În fapt s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2026, inculpatul M.C. a înlesnit practicarea prostituției de către o persoană și a obținut foloase patrimoniale de pe urma acesteia, prin aceea că a coordonat și a controlat activitatea desfășurată de aceasta, solicitându-i în mod repetat să îi comunice numărul clienților primiți, sumele de bani încasate și locul în care se află, impunându-i instrucțiuni privind conduita cu clienții și deplasările la adresele indicate de aceștia, iar sumele de bani obținute de aceasta din întreținerea de raporturi sexuale contra cost i-au revenit în principal inculpatului”, se arată în comunicatul Parchetului.
Pentru acesta, procurorul a formulat luni, 10 august, propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În cazul celui de-al doilea bărbat, în vârstă de 54 de ani, anchetatorii susțin că acesta ar fi pus la dispoziția mai multor femei un apartament din Sfântu Gheorghe, unde acestea primeau clienți racolați prin anunțuri publicate pe site-uri de profil.
„Începând cu anul 2024 și până în luna iulie 2026, inculpatul F.I. a înlesnit practicarea prostituției de către mai multe persoane prin punerea la dispoziția acestora, în schimbul unei chirii achitate zilnic, a unui apartament situat în mun. Sfântu Gheorghe, cunoscând și acceptând destinația dată imobilului, respectiv întreținerea de raporturi sexuale contra cost cu clienți racolați prin anunțuri publicate pe site-uri de profil, supraveghind în mod constant desfășurarea activității prin solicitarea de informații privind prezența femeilor la adresă, numărul clienților primiți și veniturile obținute”, transmite Parchetul.
Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi obținut bani din chirii, dar și alte foloase.
„A obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către acestea, constând în sumele de bani încasate cu titlu de chirie, provenind din contravaloarea serviciilor sexuale prestate, precum și foloase constând în întreținerea de raporturi sexuale cu femeile în cauză, acceptate ca echivalent al chiriei”, se mai arată în comunicat.
Față de acesta, procurorul de caz a dispus marți, 11 august, control judiciar pentru 60 de zile.
Ieri, IPJ Covasna anunța că cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, după șapte percheziții domiciliare efectuate în județele Covasna, Prahova și Dâmbovița. În urma descinderilor au fost ridicate telefoane, bani, bijuterii și înscrisuri.
Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale și măsurile preventive reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție.