Aproape 64.000 mp de teren, expropriaţi pentru drumul de legătură dintre Sfântu Gheorghe şi Autostrada A13
Aproape 64.000 de metri pătraţi de teren şi construcţiile aferente, aflate în proprietatea unor persoane fizice şi juridice, vor fi expropriate pentru realizarea drumului de legătură dintre municipiul Sfântu Gheorghe şi viitoarea Autostradă A13, în baza unei hotărâri a Consiliului Local.
Valoarea totală a despăgubirilor pentru imobilele afectate de investiţie se ridică la 1.159.115,60 lei, se arată într-un document postat pe site-ul Primăriei.
Măsura face parte din proiectul de infrastructură „Decongestionarea traficului din zona de sud-est a municipiului Sfântu Gheorghe - Drum de legătură Autostrada A13 - Tronson I şi II”, destinat preluării traficului greu şi de tranzit din zona municipiului.
Potrivit sursei citate, exproprierile vizează terenuri în suprafaţă totală de 63.949 de metri pătraţi şi construcţiile aferente, necesare pentru realizarea investiţiei.
Valoarea totală a despăgubirilor a fost estimată iniţial la 826.452,75 lei, însă a fost majorată ulterior la 1.159.115,60 lei în urma actualizării rapoartelor de evaluare, care au ţinut cont de amplasamentul şi categoria reală a parcelelor afectate.
Reprezentanţii administraţiei locale au precizat că proiectul se află în etapa de contractare a finanţării prin Programul Regiunea Centru 2021-2027, Prioritatea 5 - O regiune accesibilă, Acţiunea 5.2 - Decongestionarea traficului din jurul marilor municipii, iar, conform ghidului de finanţare, beneficiarul trebuie să deţină dreptul de proprietate, administrare sau folosinţă asupra infrastructurii vizate pentru a putea executa lucrările de construire.
Suma aferentă despăgubirilor va fi asigurată din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.