ACTUALITATE 11 noiembrie 2021

Aproape 170 de pacienți COVID internați în spitalele din județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 852 vizualizări

Numărul pacienților COVID-19 care au nevoie de ajutorul medicilor este de 166 în județul Covasna. Dintre aceștia, 78 sunt internați la Spitalul Județean de Urgență (SJU), la Sfântu Gheorghe, 55 la Spitalul de Cardiologie din Covasna, 21 la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, iar 12 la Spitalul Orășenesc Baraolt. 

La Spitalul Județean erau internați miercuri, 10 noiembrie, și două persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, care la momentul prezentării statisticii așteptau rezultatele testului PCR. 

Dintre pacienții COVID internați la SJU, 65 erau pe secția de Boli Infecțioase/Pneumologie COVID. Printre ei este și un nou-născut de trei zile. 

Avem și un caz de nou-născut de trei zile. S-a pozitivat și se află sub tratament, la Pediatrie COVID, alături de mămica lui, care, la fel, este pozitivă. (...) În ceea ce privește starea pacienților care se află pe secția de Boli Infecțioase / Pneumologie COVID, 98% sunt în stare gravă, respectiv ceilalți 2% moderat spre grav. Toată lumea necesită suplinire cu oxigen”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, managerul SJU, András-Nagy Róbert. 

Pe secția de Chirurgie COVID (chirurgie vasculară) era internat miercuri un pacient, iar la ATI 12 persoane, secția fiind plină.  Dintre pacienții în stare critică, trei sunt intubați. 

Datele SJU Covasna mai arată și că în perioada 3 – 10 noiembrie au fost înregistrate 34 de externări din rândul pacienților COVID, dar, din păcate, și 20 de decese. Este vorba despre pacienți cu vârste între 43 și 93 de ani, 10 femei și 10 bărbați, care pe lângă infecție cu SARS-COV-2, aveau și alte boli. 

Un pacient COVID-19 decedat era vaccinat. Potrivit reprezentanților spitalului, acesta avea foarte multe comorbidități. 

Printre pacienții infectați cu SARS-COV-2 internați la Spitalul Județean, nouă sunt vaccinați anti-COVID, iar printre cei care sunt la Târgu Secuiesc și Baraolt se află câte unul. 

Săptămâna trecută, în 3 noiembrie, numărul bolnavilor de COVID-19 internați în spitalele din județul Covasna era de 186. Dintre aceștia, cei mai mulți erau tot la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe, 86.

La nivelul județului Covasna, în raportările de miercuri, 10 noiembrie, erau înregistrate 1.127 de cazuri active. Incidența era 4,97/1000. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.