ACTUALITATE Acum 1 ora, 27 minute

APIA: Rentierii agricoli pot solicita viza anuală până la finele lunii august

de Agerpres | 107 vizualizări

Rentierii agricoli trebuie să obțină, în perioada 2 martie - 31 august 2026, viza anuală pentru încasarea rentei viagere aferente anului 2025, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

„APIA informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare este cuprinsă între 2 martie - 31 august 2026 (în zilele lucrătoare). Viza anuală poate fi solicitată prin prezentare la sediul Centrului Județean APIA, prin mijloace electronice (e-mail), prin poștă sau curier”, se arată într-un comunicat al APIA transmis AGERPRES.

Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului Județean APIA pe raza căruia figurează cu domiciliul și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei.

Potrivit sursei citate, rentierii (personal sau prin reprezentant legal) trebuie să prezinte următoarele documente: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II / decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă.

De asemenea, este nevoie de o procură notarial autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal; contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994), cu modificările și completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.

Nu în ultimul rând, opțional se poate solicita un extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei, și declarația pentru obținerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.

În cazul decesului rentierului, renta datorată până la data decesului poate fi încasată de moștenitori.

APIA precizează că termenul limită pentru depunerea cererii de către moștenitori este 15 octombrie 2026.

„Cererea se depune la oricare Centru Județean APIA și trebuie însoțită de următoarele documente justificative: carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original); copie a certificatului de deces; copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor sau „Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale” denumită Anexa nr. 24 la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Administrației și Internelor nr. 2052/bis/1528/2006 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale bugetelor locale (Anexa nr. 24 Model 2006 ITL 024); copie după B.I/C.I./pașaport al moștenitorului; împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original); extras de cont pe numele moștenitorului”, se mai arată în comunicatul agenției de plăți.

Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediul Centrului județean APIA sau transmisă prin poștă/curier, a mai transmis instituția.

Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2026, prin mandat poștal sau virament bancar.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.