ACTUALITATE 6 iulie 2022

Apel către turişti şi localnici să nu mai hrănească urşii de la marginea drumului spre Lacul Sfânta Ana

de Agerpres | 2303 vizualizări

Directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana, Dósa Elek Levente, face un apel către turişti şi localnici să nu mai hrănească urşii care stau la marginea drumului de acces spre Lacul Sfânta Ana, întrucât le fac foarte mult rău acestora, dar se pun şi ei în pericol, existând oricând riscul ca animalele să atace.

Dósa Elek Levente a declarat pentru AGERPRES că, în prezent, pe drumul de acces spre Lacul Sfânta Ana, dinspre Târgu Secuiesc, se află patru sau cinci ursuleţi „cerşetori”, care sunt hrăniţi în mod frecvent atât de către turiştii veniţi din alte zone, cât şi de localnici din judeţele învecinate.

Potrivit sursei citate, urşii vin la marginea drumului şi aşteaptă să primească de mâncare, iar unii oameni îi hrănesc, fie din milă, fie pentru că îşi doresc să facă fotografii cu animalele, ambele comportamente fiind catalogate ca fiind iresponsabile.

El a explicat că urşii sunt animale inteligente şi se folosesc de mila oamenilor pentru a obţine mai uşor hrana.

„Sub niciun motiv nu e bine să îi hrănim, din mai multe motive. În primul rând, nu trebuie să ne fie milă de animalele sălbatice, ele tocmai de aceea sunt sălbatice, că ele ştiu să se îngrijească, iar dacă o să se întâmplă ceva, sunt specialişti în managementul cinegetic care pot lua măsuri. (...) În esenţă, urşii se folosesc de mila noastră, ei au învăţat că, dacă stau milogi lângă drum sau, efectiv, stau lângă drum sau dacă se apropie de maşină, o să le pice ceva de mâncare. Ursul, pe lângă rolul de reproducere, mai are o singură problemă de rezolvat: să mănânce cât mai bine, cât mai mult şi cât mai uşor posibil, ei nu au alte preocupări. Şi fiind animale inteligente şi care se adaptează extrem de uşor, ei învaţă foarte repede de unde pot procura hrană mult mai bogată în nutrienţi decât în natură”, a precizat Dósa Elek Levente.

Potrivit acestuia, prin hrănirea urşilor, oamenii le fac un mare rău, întrucât animalele nu se vor mai putea descurca singure în sălbăticie.

„În momentul în care un urs s-a obişnuit cu hrană uşoară şi mai ales urşii aceştia care devin cerşetori, ei se dezvaţă, sau nici nu învaţă, dacă sunt pui, cum să-şi procure hrană din natură. Şi în momentul când nu mai are lângă drum hrană gratis (...) săracul urs nu va avea altă posibilitate decât să caute exact aceeaşi hrană cu care a crescut şi atunci vine în localităţi, merge la tomberoane, intră în gospodării, începe să caute apropierea omului. În plus, în lipsa vânătorii, au crescut generaţii care nu au învăţat că trebuie să le fie frică de om, pur şi simplu. (...) În momentul în care un urs devine habituat (care s-a obişnuit cu prezenţa omului - n.r.), devine un urs periculos şi un urs problemă. Altă soluţie decât de a-l reloca şi, din câte ştiu, relocarea e doar mutarea problemei dintr-un loc în altul, ori va ajunge într-un sanctuar de urşi, care e singurul prin care va rămâne în viaţă sau, dacă nu, într-un final, va ajunge extras din habitat, adică împuşcat. Altă soluţie, din păcate, nu există. Odată ce a învăţat o chestie, va repeta la nesfârşit, pentru că e varianta mai uşoară. Dacă îi hrănim, nu facem altceva decât să-i condamnăm la un trai mizer”, a punctat Dósa Elek Levente.

Un alt motiv pentru care nu e bine ca urşii să fie hrăniţi, a mai arătat acesta, este că oricând pot ataca, iar cei care le dau mâncare se expun unui pericol imens, existând cazuri când urşii au avariat autoturismele în care se aflau turiştii sau localnicii.

„Chiar dacă ei sunt în maşină, urşii sunt animale sălbatice, ei doar suprimă instinctul acesta de a se ţine departe de om şi tocmai acest lucru îi face şi mai agresivi. Ei doar la suprafaţă sunt aşa drăguţi şi milogi, dacă situaţia o cere şi niciodată nu ştii, pentru că nu e scris pe frunte ce simt şi ce gândesc, de la un moment la altul pot deveni extrem de agresivi. Şi, evident, turiştii nu mai spun treaba asta, cei care o păţesc. Dar am avut cauciucuri muşcate, aripă de la maşină găurită, efectiv a găurit tabla maşinii, spoilere rupte din faţă sau din spate. Şi să nu mai vorbesc de inconştienţa maximă de care unii dau dovadă, unii coboară din maşină şi se apropie la doi-trei metri de ursul care tocmai mănâncă, pentru a-şi face o fotografie de aproape şi se şi întorc cu spatele, ca să facă selfie. Şi astea nu sunt legende urbane, toate acestea sunt experienţe proprii, pe care eu le-am văzut cu ochii mei şi eu am ţipat la persoanele respective, făcându-mă extrem de rău, pentru că o fac în interesul lor”, a mai arătat Dósa Elek Levente.

El a mai spus că toţi cei care fac acest lucru sunt pasibili de amenzi usturătoare.

Totodată, Dósa Elek Levente a ţinut să adauge că există şi riscul ca aceşti urşi să ajungă lângă Lacul Sfânta Ana şi să creeze probleme foarte mari turiştilor care vin în zonă, aşa cum s-a mai întâmplat.

„Şi noi avem urşi la Sf. Ana, pentru că e habitatul lor, ei stau acolo, e locul lor. Unde altundeva decât în pădure, sus în munte (să stea - n.r.)? Şi, în momentul în care se apropie de zonele de vizitare, eu şi colegii mei ne riscăm în fiecare zi viaţa ca să păstrăm siguranţa turiştilor. Şi în momentul în care ei, la zece kilometri de noi, care nu e o distanţă mare pentru un urs, creează urşi habituaţi, aceia, dacă învaţă că uşor-uşor continuă pe drum şi ajung la Sf. Ana, avem o problemă imensă”, a conchis directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana.

Sursa foto: Dósa Elek Levente/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.