Antal Árpád (UDMR): Menţinerea actualelor regiuni nu înseamnă altceva decât betonarea unui eşec demonstrat
Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat miercuri, într-o conferinţă pe tema regionalizării, că cele opt regiuni de dezvoltare din ţara noastră şi-au dovedit pe deplin ineficienţa, iar transformarea lor în regiuni administrative nu ar însemna altceva decât „betonarea unui eşec demonstrat”.
El a afirmat că cea mai bună dovadă a faptului că actuala structură de dezvoltare regională nu a funcţionat este că în ultimii 15 ani s-au accentuat major discrepanţele dintre regiuni, dar şi între judeţele din interiorul acestora, unele devenind bogate, altele sărace. În opinia sa, pentru a aduce deciziile mai aproape de cetăţeni şi pentru a avea o administraţie mai eficientă nu este nevoie de o verigă suplimentară, respectiv de regiuni, ci de o descentralizare reală la nivelul judeţelor şi comunităţilor locale, susţinând în România există cadrul legislativ necesar, dar nu şi voinţa politică.
Antal Árpád, care este şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a spus că România nu are o infrastructură atât de dezvoltată precum Germania sau alte state europene încât să-şi permită să aibă regiuni mari, cu peste trei milioane de locuitori, şi consideră că în actualele condiţii se poate lua în calcul formarea unor regiuni cu cel mult 800.000 – 1.000.000 de locuitori.
„Practic, aceste regiuni sunt un eşec. Oricine este sincer şi se uită la cifre poate să spună că aceste opt regiuni de dezvoltare înseamnă un eşec major pentru România. Şi ce vrem să facem acum? Vrem să betonăm un eşec major demonstrat, vrem să mai dăm atribuţii acestor regiuni ca eşecul să fie şi mai mare. Noi (UDMR - n.r.) o să facem totul ca acest lucru să nu se întâmple, dar dacă totuşi se va realiza, atunci, peste zece ani, veţi vedea că am avut dreptate”, a susţinut Antal Árpád.
Afirmând că nu vrea să ocolească subiectul etnic, Antal Árpád a punctat, în finalul intervenţiei sale, că „nu se va putea face regionalizare împotriva comunităţii maghiare” care nu vrea să fie dezbinată sub nicio formă.
Conferinţa intitulată „Regionalizarea – perspectivă europeană, naţională şi locală” a fost organizată la Sfântu Gheorghe de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Covasna, în cadrul proiectului „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”, co-finanţat din Fondul Social European. La eveniment au participat, printre alţii, Mihai Pîrvan, coordonator regional Centru 7 Braşov, Ion Popescu, preşedintele CSN Meridian, reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor, administraţiei locale, ai serviciilor publice descentralizate, partidelor politice şi societăţii civile.