ACTUALITATE 29 octombrie 2020

Antal Árpád: „E foarte puțin probabil ca până luni să scădem sub 3/1000”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1548 vizualizări

La data de miercuri, 28 octombrie, pe lângă Sfântu Gheorghe, alte 13 localități ale județului au incidența cumulată pe ultimele 14 zile (fără focare) de peste 3/1000 de locuitori.

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, spune că este mare probabilitatea ca de luni să se prelungească pentru încă 14 zile perioada de restricții în reședința de județ. Afirmația este făcută în contextul în care numărul de îmbolnăviri COVID-19 în municipiu este în continuare ridicat, cu toate că a trecut mai bine de o săptămână de când s-au înăsprit măsurile de protecție și prevenire. 

Din nefericire, datele pe care le primim zilnic indică în continuare un grad de infectare ridicat în municipiu. Suntem undeva în jurul la 4 la mie, într-o zi puțin peste, într-o zi puțin sub, deci din nefericire e foarte puțin probabil ca până luni să scădem sub 3/1000, ceea ce din nefericire înseamnă că aceste măsuri vor fi prelungite încă 14 zile”, a declarat primarul miercuri, într-o conferință de presă. 

Antal Árpád a spus și că ridicarea restricțiilor depinde numai de cetățeni și de felul în care înțeleg aceștia să respecte regulile impuse de autorități și că de această dată nu se mai poate arunca vina pe București.  

„Mesajul către cetățeni este că doar de noi depinde când intrăm într-o normalitate sau când facem un pas către normalitate. Atât timp cât unii spun că acest virus nu există și poate prin această credință, să spunem așa, contribuie la faptul ca acest procent să fie ridicat, înseamnă ca toți copiii noștri, indiferent dacă sunt copiii celor care sau nu cred, indiferent că sunt copiii celor care respectă sau nu respectă măsurile, vor trebui să stea acasă. Eu îmi doresc ca toți copiii să meargă la școală. Cred că și copiii asta își doresc, și părinții, și profesorii. Dar doar de noi depinde. Acum nu putem arăta spre București, că Bucureștiul spune să nu mergem la școală. Nu. Este o regulă clară: dacă mergem sub 3 la mie putem măcar la nivel de învățământ hibrid să mergem la școală. De noi depinde acest lucru”, a spus primarul. 

Din 20 octombrie, Sfântu Gheorghe și alte cinci localități covăsnene au intrat în scenariul roșu, după ce au depășit incidența de 3/1000 a cazurilor de COVID-19. Atunci s-a instituit măsura purtării măștii de protecție, pe nas și pe gură, în toate spațiile publice închise și deschise din localitățile vizate, unitățile de învățământ și-au mutat activitatea în online și o serie de activități economice și-au oprit sau redus activitatea. De exemplu, restaurantele nu au mai putut funcționa în interior, ci doar pe terase. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Covasna, instituția care a impus aceste restricții a anunțat și că „dacă numărul cazurilor continuă pe un trend crescător, se va reanaliza situaţia şi se vor impune măsuri suplimentare în contextul prevederilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic”.

De calculul incidenței COVID se ocupă DSP Covasna. 

La data de miercuri, 28 octombrie, pe lângă Sfântu Gheorghe, alte 13 localități ale județului au incidența cumulată pe ultimele 14 zile (fără focare) de peste 3/1000 de locuitori. Acestea sunt: Bodoc, Angheluș, Dalnic, Dobârlău, Mereni, Belani, Pădureni, Chilieni, Pachia, Valea Zălanului, Sâncraiu, Micloșoara și Brateș. 

Sunt și localități, ca de exemplu, Arcuș, Comandău, Malnaș sau Valea Mare care au ieșit din zona roșie, după ce numărul de infectări a scăzut. 

Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.