ACTUALITATE 19 august 2022

ANCCSR, despre Casa de Cultură a Sindicatelor: „Starea de degradare a imobilului se datorează exclusiv autorităților locale şi Statului Român”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2847 vizualizări

Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR), care își asumă dreptul de proprietate al Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul orașului Sfântu Gheorghe, acuză autoritățile locale de comportament abuziv și atitudine răuvoitoare. Reacția vine, sub forma unui comunicat de presă transmis redacției Observatorul de Covasna, „ca urmare a atacurilor repetate în presă la adresa subscrisei, provenite din partea primarului Antal Arpad”.

ANCCSR punctează în acest context că problemele au început cu ani în urmă și că încă din 2010 autoritățile din Sfântu Gheorghe încearcă să obțină clădirea. Abuzurile ar fi început după ce primăria a primit un refuz la o ofertă de a cumpăra imobilul. 

Starea de degradare a imobilului și încetarea activității filialei noastre a fost cauzată exclusiv de conduita abuzivă a organelor locale, care urmărește preluarea acestui imobil încă din anul 2010. 

În acest sens, menționăm Adresa emisă de Municipiul Sf. Gheorghe nr. 5201/03.02.2010 prin care ne-au formulat o ofertă pentru achiziționarea imobilului, în schimbul unui preț absolut derizoriu de 900.000 lei.

De subliniat că în anul 2010, inclusiv autoritățile locale recunoșteau calitatea noastră de proprietar, dată fiind oferta de achiziționare de mai sus.

Întrucât subscrisa a refuzat această ofertă, având în vedere prețul derizoriu oferit, autoritățile locale au pornit o adevărată ofensivă, menită să ne deposedeze de bunul nostru, sens în care au stabilit în mod arbitrar sarcini fiscale enorme, deși, dacă doreau într-adevăr să contribuie la menținerea destinației bunului și utilizarea acestuia în scopuri exclusiv culturale, aveau posibilitatea de a ne aplica scutiri de la plata impozitelor și taxelor locale, conform dispozițiilor aplicabile din Codul Fiscal, sau de a încheia parteneriate publice-private cu subscrisa, astfel cum s-a procedat cu alte case de cultură.

Însă, scopul urmărit de autoritățile locale nu a fost acela de a ne ajuta să exploatăm bunul în scopul pentru care a fost construit, ci a fost acela de a-l prelua inițial la un preț cât mai mic, apoi gratuit, în baza unor presupuse creanțe fiscale stabilite arbitrar în sarcina noastră. 

(...) 

Subliniem încă o dată că starea de degradare a imobilului se datorează exclusiv autorităţilor locale şi Statului Român, care au refuzat rectificarea înscrierii de carte funciară eronate, în favoarea subscrisei, şi care, în continuare, fac tot posibilul să ne deposedeze în mod abuziv de bunul proprietatea noastră.

Menţionăm că, în lipsa intabulării în cartea funciară, nu putem obţine nici autorizaţie de construire şi nici finanţările necesare pentru a efectua lucrările de reabilitare necesare”, se arată în comunicatul de presă. 

Sentințe și procese 

Tot în acest context se aduc argumente și cu privire la dreptul de proprietate al ANCCSR asupra Casei de Cultură, contestat de autoritățile din Sfântu Gheorghe, pe fondul că proprietarul inițal, U.G.S.R. (Uniunea Generală a Sindicatelor din România), s-a desființat după căderea regimului comunist. 

Prin Sentința civilă nr. 2524/17.03.1995, CNSLR Frăția, alături de Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Național Sindical și Confederația Sindicatelor Democratice din România, au înființat Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (A.N.C.C.S.R.).

Potrivit art. 28 din Statutul A.N.C.C.S.R., patrimoniul Asociației se compune din totalitatea caselor de cultură ale sindicatelor și investiții în curs de realizare, fiind menţionat în mod expres şi imobilul Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe.

Ulterior, subscrisa am aportat acest imobil la constituirea filialei noastre, Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, conform documentelor de constituire. Astfel, potrivit Procesului-verbal de constituire a filialei, din 11.01.1995, aceasta are în patrimoniu sediul propriu, din Piața Mihai Viteazul nr. 15, aspect de care s-a luat act și prin Sentința civilă nr. 2394/1996, prin care s-a autorizat constituirea filialei.

În concluzie, având în vedere istoricul prezentat, rezultă fără niciun dubiu că filiala noastră, Casa de Cultură a Sindicatelor, face dovada deplină a dreptului său de proprietate, respectiv de folosință, și ale autoarelor sale începând cu data construirii Imobilului, după 1974.

Pentru aceste considerente, am formulat pe rolul Tribunalului Covasna o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Statul Român şi cu Municipiul Sfântu Gheorghe, prin care am solicitat instanţei să constate că dreptul de proprietate asupra construcţiei aparţine filialei noastre, în vreme ce dreptul de folosinţă asupra terenului aferent aparţine subscrisei.

Dosarul este înregistrat sub nr. 907/119/2020, având următorul termen de judecată stabilit pentru data de 15.09.2022, şi este în faza administrării unei expertize topografice de identificare a imobilelor”, se mai arată în comunicat. 

Cele mai recente declarații ale primarului Antal Árpád au fost făcute în urmă cu o săptămână, când a vorbit despre planurile privind demolarea fostului Hotel Bodoc și despre faptul că s-a pus pe pauză construirea centrului cultural în locul acestuia, nu doar pentru că s-a dizolvat parteneriatul cu Fundația Sapientia, ci și pentru că se așteaptă un răspuns al guvernului privind Casa de Cultură a Sindicatelor. 

Primarul din Sfântu Gheorghe a spus că s-a identificat o nouă cale prin care această clădire ar putea intra în administrarea autorităților locale, respectiv în baza legislației care prevede că, dacă un proprietar nu se comportă ca un „bun gospodar” cu imobilul său, atunci îi poate fi retras dreptul de proprietate.

Edilul a spus, în acest context, că orașul va avea o filarmonică și că, în funcție de care va fi destinul Casei de Cultură, se va decide și unde va fi sediul acestei noi instituții. Cu alte cuvinte, dacă primăria va obține Casa de Cultură a Sindicatelor, aceasta va găzdui în viitor, după reabilitare, filarmonica, dacă nu, atunci locația acesteia va fi viitorul centru cultural care va fi construit în locul fostului Hotel Bodoc. Planul este ca cele două investiții, centrul cultural și reabilitarea Casei de Cultură, să aibă loc în paralel. 

În primăvara lui 2021, Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat că a făcut o plângere penală, „pentru că această clădire este neîngrijită şi creează probleme de ordine și sănătate publică”, și a informat, din nou, cu această ocazie că „doreşte preluarea clădirii Casei de Cultură a Sindicatelor şi reintroducerea ei în circuitul cultural al oraşului, însă pentru acest lucru este nevoie de o decizie la nivel central în ceea ce priveşte tot patrimoniul fostului sindicat comunist”.

Între timp, în vreme ce se așteaptă reacții de la guvern și decizii ale instanțelor de judecată, clădirea se degradează văzând cu ochii. 

Redăm în continuare comunicatul de presă integral

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.