ACTUALITATE 26 ianuarie 2017

ANAF cere scurtarea listei datornicilor

de Mediafax | 1305 vizualizări

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală propune modificarea procedurii de publicare a listelor cu obligaţii fiscale restante, respectiv a plafoanelor sub care cuantumul total al obligațiilor fiscale restante nu mai fac obiectul publicării pe site.

Aceste noi plafoane sunt: 500.000 de lei, pentru marii contribuabili; 250.000 de lei, pentru contribuabilii mijlocii; 100.000 de lei, pentru celelalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligații fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere; 15.000 lei, pentru debitorii persoane fizice, altele decât cele menţionate anterior.

Până acum, conform Ordinului ANAF numărul 558 din 29 ianuarie 2016 plafoanele erau: 1.500 de lei, pentru marii contribuabili; 1.000 de lei, pentru contribuabilii mijlocii; 500 de lei, pentru ceilalţi debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în mod independent sau exercită profesii libere; 100 lei, pentru persoanele fizice.

Teme articol: ANAF datornici modificare lista
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.