ACTUALITATE 26 iulie 2023

Amenzile pentru arderea miriștilor se ridică la 100 de mii de lei

de Diana Pantelimon | 456 vizualizări

Amenda pentru arderea ilegală a miriștilor, potrivit noilor reglementări, poate ajunge până la 100 de mii de lei. Mai mult, APIA are dreptul să retragă subvenția fermierilor care apelează la această practică dăunătoare mediului. Subiectul a fost discutat marți, într-o conferință de presă, la Prefectură.

Începând cu anul de finanțare subvenții APIA 2023 a intrat în vigoare standardul GAEC 3, un cod pentru bune condiții agricole și de mediu care interzice arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale pe terenurile arabile.

În cadrul unei conferințe de presă de marți, 25 iulie a.c., prefectul a atras atenția ca fermierii să lase deoparte acea „cutumă” de a da foc la paie sau altă vegetație uscată.

„Această interdicție este valabilă, de altfel, sub diferite forme, încă de la aderarea la Uniunea Europeană. (...) Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajiști temporare, nu trebuie să ardă miriștile și resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (...), inclusiv vegetația rămasă după cosirea pajiștilor temporare. Amenda poate să meargă până la 100 de mii de lei”, a declarat prefectul dr. Ráduly István.

Procedura în cazul constatării unei incendieri de către altcineva, a terenului în proprietate, prevede trei pași: plângere la poliție, solicitare de la ISU a unui proces verdal de constatare că a fost incendiat terenul agricol și sesizare la APIA, la care se anexează obligatoriu procesul verbal de la ISU sau procesul verbal de la poliție. Altfel, proprietarul poate fi amendat și poate pierde subvenția APIA.

„Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control. (...) Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură”, se arată pe site-ul APIA.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.