ACTUALITATE 25 martie 2010

Amenzi pentru negestionarea deşeurilor

de Covasna Media | 637 vizualizări
Conducerea APM Covasna crede că CFR ar putea fi mai implicată în curăţenia deşeurilor de pe calea ferată 25mar2010-gunoiAgenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna a lansat un apel către toate autorităţile publice şi primăriile din judeţ, cerându-le să se implice activ în Campania de conştientizare în domeniul gestiunii deşeurilor, derulată pe parcursul acestei luni şi a celei viitoare şi lansată la nivel naţional de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Directorul interimar al APM Covasna, Octaviean Vasilescu

Conducerea APM Covasna crede că CFR ar putea fi mai implicată în curăţenia deşeurilor de pe calea ferată

25mar2010-gunoiAgenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna a lansat un apel către toate autorităţile publice şi primăriile din judeţ, cerându-le să se implice activ în Campania de conştientizare în domeniul gestiunii deşeurilor, derulată pe parcursul acestei luni şi a celei viitoare şi lansată la nivel naţional de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Directorul interimar al APM Covasna, Octaviean Vasilescu, a declarat că această campanie trebuie derulată la nivelul fiecărei instituţii dacă se doreşte o conştientizare reală a oamenilor asupra a ceea ce înseamnă protejarea mediului de efectele deşeurilor şi păstrarea acestuia curat atât cât este posibil. Pentru conştientizarea cetăţenilor, APM va monta, colaborând cu primăriile, tăbliţe avertizoare asupra interzicerii depozitării deşeurilor altundeva decât în spaţiile special amenajate în acest sens.

Vasilescu a arătat că nu doar APM este responsabilă de gestionarea deşeurilor, fiecărei autorităţi revenindu-i propriul rol - atât controlarea zonelor ce-i revin pentru a identifica deşeurile, cât şi stabilirea unui plan general de acţiuni practice de salubrizare. Astfel, conducerea APM Covasna a recomandat primăriilor implicarea activă a cetăţenilor în acţiunile de curăţenie, notificând totodată direcţiile de Drumuri Naţionale şi Judeţene şi Regionala CFR.

Octaviean Vasilescu este de părere că situaţia căilor ferate este una deosebită prin faptul că pe multe dintre zonele laterale ale acestora se strâng mormane de gunoaie, în general aruncate din trenuri şi nestrânse apoi de nimeni. Directorul interimar al APM Covasna consideră că CFR ar trebui să se implice în curăţarea acestor zone şi crede că, în ciuda crizei şi a disponibilizărilor din cadrul Căilor Ferate, soluţii pot fi găsite, dacă se doreşte.

„Liniile CFR sunt periodic verificate de către angajaţi, pentru siguranţa transportului. Oricâte disponibilizări s-ar face la CFR, nu se va renunţa niciodată la aceşti angajaţi care fac controalele de siguranţă a şinelor. Ei bine, nu ar fi o tragedie ca aceştia să se ocupe şi de curăţarea zonelor în care se aruncă deşeuri din trenuri - sticle, PET-uri, cartoane şi pungi”, a declarat Vasilescu.

Conducerea APM Covasna a atras atenţia că, dacă în urma controalelor Agenţiei, se va descoperi că autorităţile notificate nu au luat măsuri pentru salubrizare, se vor aplica amenzi care variază între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei pentru persoanele juridice.

Monica Vajna

Foto: servuspress.ro

Teme articol: deşeuri amenzi APM CFR
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.