Amenzi de peste 22.000 de lei, aplicate de jandarmi în ultima lună
Bilanțul ultimei luni indică peste 200 de misiuni întreprinse de jandarmii covăsneni
În ultima lună, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna au participat la 205 misiuni. Pe timpul executării acestor misiuni, oamenii legii au aplicat un număr de 78 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.600 de lei. De asemenea, au fost întocmite actele de constatare pentru 10 fapte de natură penală.
„Principalele direcții de acțiune în această lună au fost organizarea și executarea misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural-artistice (zilele localităților Dalnic, Brăduț, Malnaș, Comandău, Brețcu, Zăbala, Bățani, Sita Buzăului, Bixad, Tg. Secuiesc, Barcani, Aita Mare), la manifestările religioase cu ocazia hramului mănăstirii Sita Buzăului, a sărbătoririi Sf. Maria din localitatea Ghelința și a Sf. Ștefan de pe dealul Perko din localitatea Sânzieni, la manifestările sportive precum Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc și concursul de triatlon din zona stațiunii Șugaș Băi”, arată un bilanț al jandarmilor, prezentat luni, 28 august, în cadrul unei conferințe de presă de către Inspectorul-şef locotenent-colonelul Adrian Gheorghe Nichifor.
Din cele 205 misiuni efectuate în luna august, 35 au fost misiuni de menţinere a ordinii publice în mediul urban, 31 misiuni de menţinere a ordinii publice în mediul rural, 58 misiuni de intervenţie la solicitare prin SNUAU 112, 30 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, 2 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări religioase, 8 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, o misiune de asigurare a ordinii publice la o manifestare promoțională, 27 misiuni de protecţia şi supravegherea antitero la obiectivele I.J.J. Covasna, două misiuni în colaborare cu Instituţia Prefectului, patru misiuni în colaborare cu I.Ș.J. Covasna (ex. Bac), o misiune în cooperare cu I.P.J. Covasna, o misiune în colaborare cu administrația publică locală și cinci misiuni în colaborare cu Direcția Silvică Covasna.
De asemenea, jandarmii au mai întreprins și 32 misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiunea Şugaş Băi, Covasna, și pe traseele turistice din zona acestor stațiuni, 13 misiuni în colaborare cu personalul Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii, Dezvoltare Rurală şi Salvamont în zona rezervației Mestecăniș, din localitatea Reci, și în zona rezervației din localitatea Vârghiș, cinci misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări culturale, șapte misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, patru misiuni în colaborare cu Direcţia Silvică Covasna și o misiune în colaborare cu Administrația Publică Locală.
Pe timpul executării acestor misiuni s-au aplicat un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.600 de lei.