ACTUALITATE 5 august 2022

Amenzi de peste 18.800 de lei, într-o razie la Vâlcele și Hăghig

de Iulia Drăghici - Taraș | 1761 vizualizări

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere 

Oamenii legii covăsneni au organizat miercuri, 3 august a.c., o amplă acțiune de control pe raza comunelor Vâlcele și Hăghig, pentru prevenirea și combaterea criminalității, prevenirea faptelor penale și contravenționale, a delictelor silvice, precum și pentru reducerea riscului rutier și asigurarea climatului de siguranță publică. 

Cei aproape 60 de polițiști care au participat la acțiune au legitimat 114 de persoane și au amplasat 12 filtre rutiere, în urma cărora au controlat aproape 100 de vehicule. Totodată au fost controlate și 9 societăți comerciale.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, dintre care 48 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 18.880 de lei”, se arată într-o informare de presă trimisă joi de IPJ Covasna. 

Aceeași sursă informează că la acțiune au luat parte polițiștii de ordine publică şi cei rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna – Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Rutier, Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe şi toate secțiile de poliție rurală din cadrul IPJ Covasna, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Covasna. 

În acest context, oamenii legii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. 

Sursa foto: IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.