ACTUALITATE 10 aprilie 2024

Amenzi de peste 112.000 de lei date de Garda de Mediu Covasna în primele trei luni ale anului

de Daniela Luca | 735 vizualizări

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna au avut în luna martie a.c. un număr de 54 de inspecții, în urma cărora au aplicat 7 sancțiuni. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 82.000 de lei, informează instituția, prin intermediul unui comunicat de presă. De la începutul acestui an, s-au efectuat în total 134 de inspecții și s-au dat amenzi în valoare de 112.500 de lei.

Luna trecută au fost efectuate 21 de inspecţii planificate, 6 inspecții pentru rezolvarea unor reclamații, 13 inspecţii dispuse de CG (neplanificate tematice), o inspecție pentru verificarea realizării măsurilor impuse, 9 inspecţii cu alte autorităţi și  4 inspecții în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu.

„În timpul controalelor efectuate în perioada menţionată, au fost constatate următoarele neconformităţi:

            - nerespectarea actelor de reglementare obţinute,

            - nedepunerea declaraţiei la fondul pentru mediu,

            - lipsa  evidenţei gestiunii deşeurilor,

            - transportul deşeurilor fără a deţine formulare de încărcare/descărcare deşeuri,

            - lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului,

            - depozitarea deşeurilor pe spaţii neautorizate,

            - eliminarea prin ardere a deşeurilor”, transmite Grada de Mediu Covasna.

În urma inspecţiilor realizate au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 82.500 lei, mai informează instituția. Totodată, în luna martie, s-au aplicat și 3 sancțiuni complementare de suspendare a activității.

În ceea ce privește societățile ale căror activitate a fost suspendată, șeful instituției, Lucian Cândea, ne-a spus marți că este vorba lipsa autorizației pentru activități precum tăierea și rindeluirea lemnului sau dezmembrări auto.

De la începutul acestui an, s-au efectuat în total 134 de inspecții și s-au dat amenzi în valoare de 112.500 de lei.

Un raport care include activitatea pe anul 2023 a Gărzii de Mediu Covasna arată că, pentru neregulile constatate în cele 542 de inspecții, planificate și neplanificate, au fost aplicate 129 de sancțiuni, dintre care 38 de avertismente și 91 de amenzi. Valoarea totală a acestora este dublă față de anul precedent și se ridică la 1.604.800 de lei.

Sursă foto: Garda de Mediu Covasna/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.