ACTUALITATE 31 august 2023

Amenzi de 330.000 de lei aplicate de Protecţia Consumatorilor unor magazine de retail

de Agerpres | 579 vizualizări

Mai multe magazine de retail din judeţul Covasna au fost sancţionate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) pentru practici comerciale incorecte, valoarea totală a amenzilor cifrându-se la 330.000 de lei, informează conducerea instituţiei.

Potrivit şefului CJPC Covasna, Mircea Diacon, în urma controalelor s-a constatat că, în cazul unor produse textile, compoziţia fibroasă nu corespunde cu inscripţiile de pe etichete.

„În urma prelevărilor de probe la unele produse textile de la operatorii economici din judeţul Covasna şi trimise spre analiză la Direcţia Laboratoare Larex, privind verificarea compoziţiei fibroase şi determinarea amestecului binar de fibre, precum şi pentru detectarea produselor considerate periculoase (Rapex), s-a constatat că unele produse textile analizate nu corespund inscripţiei de pe eticheta produsului la parametrii compoziţie fibroasă, astfel au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă şi s-au emis Decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte faţă de consumatori”, a scris Mircea Diacon pe grupul de Facebook Protecţia Consumatorilor Covasna.

În total au fost amendaţi şapte agenţi economici, dintre care cinci cu câte 50.000 de lei şi doi cu câte 40.000 de lei.

„Kaufland România SCS a fost amendată cu 50.000 lei pentru produsul Şosete „Town Land”-China, LC Waikiki Retail Ro SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Şosete sport „LC W Geen 5” - Turcia, Deichmann SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Şosete femei „Cosy Nature” - Turcia, Tom Tailor Retail Ro SRL amendă 40.000 lei pentru produsul Şosete femei „Tom Tailor” - EU, Sport Vision Trading SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Şosete „Ellene” - EU, Pepco Retail SRL amendă 50.000 lei pentru produsul Set cârpe bucătărie - India, Ny'er România SRL amendă 40.000 lei pentru produsul Şosete invizibile „Accessories” Turcia. Toate amenzile aplicate se vor încasa integral, conform Legii 363 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii nu se aplică reduceri”, a precizat şeful OPC Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.