Amenzi de 27.700 lei în context COVID-19
Controalele oamenilor legii din ultimele 24 de ore s-au lăsat cu amenzi în valoare totală de 27.700 de lei, arată Prefectura Covasna, într-un comunicat de presă. Sancționate au fost 17 persoane care au săvârșit fapte de natură economică în context COVID-19 ori care nu au respectat prevederile Legii 61/1991 în context COVID-19.
„Și în această săptămână, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna, au continuat activitățile preventive ale efectivelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, poliție locală, ANSVA și ANPC în sistem integrat, în contextul impus de starea de alertă. Astfel, în ultimele 24 ore au fost executate un nr. de 23 acțiuni pe raza județului, în care au fost angrenate 128 de efective pentru menținerea ordinii și siguranței publice și 48 de mijloace de mobilitate, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală (purtarea măștii de protecție în spații închise, păstrarea distanței fizice), și pentru verificarea aplicării măsurilor de prevenire de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate. Distinct de acțiunile punctuale realizate în echipaje mixte, Inspectoratul de Jandarmi a desfășurat cu succes 36 misiuni pentru asigurarea ordinii publice în contextul prevenirii răspândirii epidemiei de COVID-19.
În urma acestor acțiuni au fost verificate 203 persoane , dar și 101 agenți economici, cu 101 locații/obiective verificate cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. În ceea ce privește mijloacele de transport, un număr de 42 de autovehicule au fost verificate alături de mijloacele de transport public în comun.
Pe durata acestor activități, au fost identificate 17 persoane care au săvârșit fapte de natură economică în context COVID-19 ori care nu au respectat prevederile Legii 61/1991 în context COVID-19, sancțiunile însumând o valoare totală de 27.700 lei”, se arată în comunicatul de presă transmis sâmbătă.
Aceeași sursă arată în același timp că sâmbătă au fost depistate încă 10 cazuri noi de COVID-19 în județ, din 302 teste prelucrate. În prezent, numărul cazurilor active se ridică la 107 (439 înregistrate în total, 323 de persoane declarate vindecate și 9 decese).
„Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 1 august 2020, în prezent sunt internați în unități spitalicești din mun. Sf. Gheorghe și Brașov, un număr de 44 de pacienți bolnavi de COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost internate în spital 10 persoane care au contractat virusul SARS-CoV-2, în vreme ce 5 persoane au fost externate ca urmare respectării indicațiilor medicilor. De asemenea, după evaluarea în spital și confirmate că au contractat virusul SARS-CoV-2, 27 persoane au solicitat să stea în autoizolare la domiciliu, fiind sub supravegherea medicilor”, se mai arată în comunicatul de presă al Prefecturii.
Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna se ridică la 9.177, la care se adaugă alte 6.818 teste prelucrate în jud. Covasna, la solicitarea județelor Brașov, Sibiu și Mureș.
Raportarea de sâmbătă, 1 august, a cazurilor de COVID-19 arată că în ultimele 24 de ore au fost depistate încă 1.225 de cazuri noi de îmbolnăviri la nivel național.
Sursă foto: Arhivă/ Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna.