Amenzi de 235.000 de lei și o activitate suspendată, după controalele Gărzii de Mediu Covasna din iunie
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna au aplicat amenzi în valoare totală de 235.000 de lei în urma celor 82 de controale efectuate pe parcursul lunii iunie. În urma neregulilor descoperite, s-a dispus suspendarea activităţii unei societăţi.
În perioada 1–30 iunie 2026, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna au desfășurat 82 de inspecții, atât planificate, cât și neplanificate.
Dintre acestea, 36 au fost controale planificate, opt au avut loc în urma unor reclamații, iar 26 s-au desfășurat împreună cu alte autorități. Totodată, au fost efectuate verificări privind respectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare, controale dispuse de Comisariatul General și acțiuni pentru identificarea unor obiective noi.
În timpul verificărilor, comisarii au constatat mai multe nereguli. Printre cele mai frecvente s-au numărat lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, lipsa evidenței gestiunii deșeurilor, depozitarea deșeurilor în spații neautorizate, deversarea apelor uzate în sol, nerespectarea obligațiilor prevăzute în actele de reglementare și eliminarea deșeurilor prin ardere.
În urma controalelor, Garda de Mediu Covasna a aplicat 15 sancțiuni principale, dintre care două avertismente și 13 amenzi contravenționale, în valoare totală de 235.000 de lei.
De asemenea, autoritățile au dispus suspendarea activității unei societăți, ca urmare a neregulilor constatate.
De la începutul anului și până la sfârșitul lunii iunie, comisarii Gărzii de Mediu Covasna au aplicat în total 91 de sancțiuni principale, dintre care 20 de avertismente și 71 de amenzi contravenționale, în valoare cumulată de 1.276.000 de lei.