ACTUALITATE 2 iulie 2020

Amendă de 10.000 lei pentru o spălătorie de textile care nu avea autorizație de mediu

de Daniela Luca | 4726 vizualizări

S-a interzis desfășurarea activității până la obținerea actelor necesare 

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Covasna au găsit nereguli serioase la o spălătorie din zona Întorsurii Buzăului. Unitatea cu profil de activitate spălare și curățare articole textile și a produselor din blană nu avea autorizație de mediu, faptă sancționată cu o amendă de 10.000 de lei. Totodată, s-a impus și interzicerea desfășurării activității până la obținerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului. 

Aveau nevoie de autorizația de mediu pe linia de protecție a mediului. Dânșii la data controlului lucrau fără autorizația de mediu. Au început activitatea în ultimul trimestru al anului trecut și sunt din zona Întorsurii. Acum ar trebui să se ducă la Agenția de Protecție a Mediului și să obțină autorizație. Conform procedurii, obținerea autorizației durează 30 de zile. Se publică informația în ziar în caz că sunt sesizări de la vecini sau dacă cineva are de spus ceva. Asta e procedura”, ne-a spus șeful Gărzii de Mediu Covasna, Lucian Cândea. 

Persoana Fizică Autorizată a fost amendată cu 10.000 de lei, iar până când nu va obține toate actele de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, nu își va putea desfășura activitatea. 

Amenzi de peste jumătate de milion de lei, în primele cinci luni ale anului 

Totodată, începând de săptămâna trecută și până pe 14 august, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Covasna vor efectua controale pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților, în conformitate cu  Planul Anual de Activități al Gărzii Naționale de Mediu. 

„În timpul acțiunilor de inspecție și control va fi verificat modul de desfășurare a activităților UAT-urilor, operatorilor de salubritate, operatorilor instalațiilor de sortare-compostare, tratare mecano-biologică și operatorilor de deșeuri municipale, conform Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, Ordinului nr. 846/2019, respectiv OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna. 

Anul acesta, până la data de 31 mai, comisarii Gărzii de Mediu Covasna au efectuat 132 de controale planificate și neplanificate. În perioada amintită, aceștia au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 557.000 lei. Totodată, s-au dat șase avertismente, au fost dispuse patru suspendări de activitate și s-au înregistrat trei propuneri de suspendări ale actelor de reglementare. Conform reprezentanților instituției, bilanțul pentru prima jumătate a anului 2020 va fi efectuat în zilele următoare. 

Sursă foto: Facebook/Garda de Mediu Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.