(Update) Ambulanță covăsneană, implicată într-un accident rutier
Evenimentul a avut loc la intrarea în Sfântu Gheorghe; Pacientul a fost preluat imediat de altă ambulanță
O ambulanță de la SAJ Covasna, care transporta un pacient de la Întorsura Buzăului la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, a fost implicată marți dimineața într-un accident rutier. Evenimentul rutier a avut loc la intrarea în reședința județului Covasna din cauza unui șofer care, la ieșirea dintr-o benzinărie, nu a acordat prioritate de trecere ambulanței aflate în misiune.
„În data de 10 aprilie 2018 ora 7:44 o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Covasna care se deplasa cu un pacient către Spitalul Judetean de Urgenţă Dr. Fogolyán Kristóf Sfântu Gheorghe de la Întorsura Buzăului a fost implicată într-un accident rutier fără victime.
Ambulanța circula regulamentar cu semnalele luminose și acustice”, arată un comunicat de presă transmis de SAJ Covasna, marți.
Potrivit polițiștilor covăsneni, în accidentul care a avut loc pe strada Păiș David, a fost implicat un șofer care a ieșit dintr-o benzinărie fără să acorde prioritate salvării.
„Din fericire, evenimentul rutier am înțeles că s-a soldat doar cu pagube materiale, deci nu au fost victime. Se pare că un șofer care ieșea dintr-o benzinărie din strada Păiș David nu a acordat prioritate de trecere ambulanței care intra în oraș și se deplasa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj-Marin.
Pacientul transportat în misiune a fost preluat de altă ambulanță și dus în siguranță la Spitalul Județean.