Alți bani de la CJ pentru spitale
Spitalele orășenești din Covasna și Întorsura, dar și cel municipal din Târgu au primit bani pentru echipamente de protecție
Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Géza” din Covasna, cu cele două secții exterioare, și Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc vor fi sprijinite de Consiliul Județean cu fonduri pentru achiziționarea de echipamente de protecție și dezinfectanți. Decizia a fost adoptată în ședința de joi, 14 mai.
Spitalul Orășenesc din Covasna și cel din Întorsura Buzăului vor primi câte 25.000 de lei, potrivit deciziei adoptate joi.
„Nu ne-am uitat la cine ar fi trebuit să achiziționeze, pentru că juridic, aceste două spitale sunt în subordinea Ministerului Sănătății, ci ne-am uitat la problemă, pe care am rezolvat-o”, a spus președintele CJ Covasna, Tamás Sándor.
Argumentul general folosit pentru justificarea cheltuielii se referă la „prevenirea și răspândirea infecției, în perioada de stare de urgență, dar și după această perioadă, ca urmare a evoluției situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea COVID-19, contribuind astfel la diminuarea numărului de cazuri de infectare care ajung la Unitatea de Primire Urgențe al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sf. Gheorghe, precum și la celelalte unități medicale din județul Covasna”, se arată în hotărârea de Consiliu.
100.000 de lei pentru Spitalul din Târgu Secuiesc
O altă sumă, de această dată de 100.000 de lei, a fost îndreptată către Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc, tot pentru achiziționarea de echipamente de protecție și dezinfectanți.
„De când Spitalul Județean Covasna a devenit spital suport - covid, spitalul din Târgu Secuiesc a devenit, prin ordinul Ministrului Sănătății, spitalul suport de urgență non-covid, asta înseamnă că toate urgențele din județ au mers la Târgu Secuiesc. Desigur, cheltuielile s-au mărit exponențial”, a spus președintele CJ motivând intervenția financiară pe care județul o va avea în sprijinul Spitalului din Târgu Secuiesc.
Totodată, și acțiunea „Oxygen” a Crucii Roșii Covasna, realizată alături de Clubul Rotary Sfântu Gheorghe, va beneficia de un sprijin de 46.000 de lei, pentru achiziționarea de generatoare electrice și echipamente.
Proiecte similare au mai fost aprobate și în ședințele anterioare. De exemplu, în cea din aprilie s-a stabilit că autoritățile județene vor oferi un sprijin în valoare de maximum 20.000 de lei Centrului de Transfuzie Sanguină al județului Covasna, în vederea achiziționării de echipamente de protecție.
Mai mult, amintea atunci liderul CJ Covasna că alți 150.000 de lei au mers spre achiziționarea de pachete cu echipamente, care au fost distribuite către cele 103 cabinete ale medicilor de familie.