ACTUALITATE 26 noiembrie 2009

Alexandru Dabija aduce „D’ale Carnavalului” la TTA din Sfântu-Gheorghe

de Covasna Media | 311 vizualizări
Teatrul Tamasi Aron (TTA) din Sfântu Gheorghe pregăteşte pentru începutul lunii decembrie premiera spectacolului „D’ale Carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia apreciatului regizor Alexandru Dabija. [singlepic=638,250,250,,left]Spectacolul e construit deja de câteva săptămâni, timp în care Alexandru Dabija s-a aflat la Sfântu Gheorghe aproape în permanenţă, fascinat fiind, după cum spune, de oraşele mici, provinciale. Cu Alexandru Dabija am purtat un dialog deschis şi fără bariere, într-o seară rece de noiembrie, în faţa unui ceai. A fost foarte amabil, acceptând să povestească pentru „Observatorul de Covasna“ despre teatru, viaţă, actualitate şi… politică. Firul discuţiei şi-a urmat cursul firesc, pornind de la cum este să pui în scenă o piesă de Caragiale, pentru a fi jucată în limba maghiară, continuând pe problemele şcolii româneşti de actorie şi ajungând, într-un final, chiar şi la abordări politice.

Teatrul Tamasi Aron (TTA) din Sfântu Gheorghe pregăteşte pentru începutul lunii decembrie premiera spectacolului „D’ale Carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia apreciatului regizor Alexandru Dabija. Spectacolul e construit deja de câteva săptămâni, timp în care Alexandru Dabija s-a aflat la Sfântu Gheorghe aproape în permanenţă, fascinat fiind, după cum spune, de oraşele mici, provinciale.

Cu Alexandru Dabija am purtat un dialog deschis şi fără bariere, într-o seară rece de noiembrie, în faţa unui ceai. A fost foarte amabil, acceptând să povestească pentru „Observatorul de Covasna“ despre teatru, viaţă, actualitate şi… politică. Firul discuţiei şi-a urmat cursul firesc, pornind de la cum este să pui în scenă o piesă de Caragiale, pentru a fi jucată în limba maghiară, continuând pe problemele şcolii româneşti de actorie şi ajungând, într-un final, chiar şi la abordări politice.

- Domnule Dabija, montaţi „D’ale Carnavalului” la Sfântu Gheorghe, în limba maghiară… nu e oarecum greu să transpui expresiile lui Caragiale într-o limbă deloc asemănătoare celei în care a scris?

- Ca şi cântăreţii de operă, suntem invitaţi să „cântăm“ în diferite opere. Laszlo Bocsardi (directorul TTA, n.r.) m-a invitat şi tot el a ţinut să fie jucat Caragiale în limba maghiară. Mi se pare o idee bună, e corect ca cel mai mare dramaturg român să fie cunoscut, oricât ar fi de dificil de tradus, de către cea mai mare minoritate conlocuitoare. Nu ştiu dacă şi teatrele româneşti joacă marii clasici maghiari.

- Sunt actorii maghiari diferiţi de cei români?

- Evident sunt diferiţi, ca şcoală, ca actorie. Nu vreau să mă pripesc, dar cred că sistemul de selecţie este extrem de diferit. Actoria este o meserie vocaţio nală - aici suntem cu toţii de acord, deci primul test ar trebui să fie asupra vocaţiei. Aici intervine selecţia, pentru că nu cred că se pot întâlni aşa, chiar pe toate drumurile mari talente. Vorbesc despre asta pentru că vezi nişte indivizi ieşind din şcoala maghiară de teatru în urma unei selecţii deestul de serioase, cred. Sunt polemic, pentru că lucrul acesta nu se vede deloc în partea cealaltă - sistemul de învăţământ românesc nu este făcut pentru a produce actori buni, ci pentru a plăti nişte profesori. Şi atunci, nu cred că e nici umbră de selecţie.

- Dar maghiarii nu merg, oare, tot la facultăţile din România?

- Cuvântul „selecţie” presupune ale gerea cuiva dintre alţi câţiva… evident, în şcoala românească de teatru, acest cuvânt este compromis. Maghiarii se selectează, fiind mai puţine locuri pen tru ei. Ce se întâmplă mai departe, în şcoală,e altă poveste. Mai tristă. La ora asta nu cred că există capitală de judeţ fără facultate de teatru - bine, exagerez puţin… Ideea e că şcoala nu-i scoate pregătiţi; au toate lipsurile. Nu învaţă cam 99% dintre lucrurile pe care ar trebui să le înveţe în şcoală şi asta se întâmplă de vreo 30 de ani. Mă refer la şcoala românească de actorie. Un regi zor se poate forma şi singur, eu m-am format singur, nu mă dau pe mine ca mare exemplu, nu spun „vai ce şcoală era pe vremea mea”, dar unui actor îi este imposibil să se formeze singur. Problema cu şcoala românească de acto rie e un fenomen care s-a acutizat, deşi a început demult. Există o separare foarte clară între amatori - care fac lucrul acesta din plăcere – şi profesionişti - care îl fac pentru a trăi. Profesionist asta înseamnă, nu vocaţia, nu că nu dormi noaptea din cauza asta… Vocaţia e altceva, poţi să o ai şi să fii nefericit. Cunosc foarte mulţi profe sio nişti care nu sunt mulţumiţi de vocaţie. Poţi fi un actor bun, minunat şi să trăieşti prost de pe urma meseriei tale - nu poţi spune că eşti fericit sau mulţu mit. Cunosc actori foarte buni, care şi-au schimbat meseria, au plecat în străi nă tate şi care fac cu totul altceva.

- Ce simţiţi când vedeţi întâm plându-se asta?

- Cred că aşa e normal în viaţă. Problema e alta - câţi din cei mediocri şi slab pregătiţi rămân în meserie. Evident, rămân cei mediocri - pentru că nu au şanse în altă parte şi pentru că este o meserie extrem de comodă… Păi unde mai e o meserie în care să nu faci nimic timp de luni de zile sau ani şi totuşi să fii plătit…? De aia rămân mediocrii în ea, aici suntem într-un cerc vicios, nu înseamnă că actorii sunt de vină, ci sistemul.

- Ce părere aveţi despre impli ca rea actorilor de teatru în telenovele?

- Nu-i nimic rău în a juca în tele novele. Poţi fi un actor foarte bun şi să joci la bâlci. Poţi fi o actriţă bună şi să faci striptease. Fiecare e liber să facă ce vrea. E treaba ta ce faci cu meseria ta. Problema este cea a calităţilor pe care le dezvolţi în timpul şcolii. Cred că aici e vorba mai mult de confuzia între genuri, nu de calitate, ca şi de compromiterea ideii de studiu, în toate facultăţile astea, care nu fac decât să producă diplome. Este evident că şcoala românească de teatru produce câteva sute de actori pe an… de ce-i produce? Pentru că are ţara nevoie? Când produci pe bandă medici, de exemplu, înţeleg că are nevoie ţara… dar aici, la actori, mi se pare o crimă ceea ce se întâmplă. Este evident o înşelătorie, făcută la o vârstă la care-ţi alegi destinul… de asta spun, actorii, tinerii care merg la facultatea de actorie, nu au nicio vină. Sunt traşi pe sfoară de oameni fără scrupule.

- Şi atunci, care e rezolvarea acestei crize?

- Nu ştiu… să dea o gripă din asta, să moară 80% din populaţie şi să presu pu nem că selecţia asta naturală acţionează în locul selecţiei fireşti pe care ar trebui să o facem noi. Selecţia o face omul, care are un scop, sau natura, ale cărei scopuri rămân total misterioase pentru noi. Asta e, că altceva nu ştiu; războaie nu cred că or să mai izbucnească în Europa.

- Mai avem teatre de calitate în România?

- Sunt extrem de subiective poziţiile în acest aspect… nu sunt un bun apără tor al poziţiilor subiective, încerc întotdeauna să observ cât mai neutru, de asta mă feresc să-mi dau cu părerea despre lucruri care pot să doară. Evident că mai sunt locuri în care se face teatru de calitate - la Sibiu, la Teatrul Maghiar din Cluj, la Timişoara, la Braşov.

- Cât sunteţi de familiarizat cu Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe?

- Deloc, doar ce am auzit de pe la unii sau alţii… cert e că, de când sunt aici, nu am văzut niciun spectacol de-al lor, pentru că nu a avut loc. Despre proble mele de la teatrul românesc am auzit… problema cred însă ca e alta: dacă are nevoie comunitatea de acest teatru, dacă îl doreşte - căci dacă da, atunci plăteşte. Dacă însă devine doar un steag românesc pus în faţa curţii, nu înseamnă absolut nimic. Teatrul este o distracţie care costă, iar o comunitate, dacă vrea teatru, trebuie să fie dispusă să-l finan ţeze. În plus, soluţia e politică - şi e nor mal. Într-o zonă cu o populaţie covârşi toare de altă etnie, dacă vrei să impui, soluţia este politică - face parte, fără nicio spaimă de cuvânt, din pro paganda naţională, care se finanţează şi trebuie făcută cu calitate. E o mare diferenţă între comunitatea românească de la Madrid, unde poate merge să cânte fără probleme Adrian Copilul Minune şi comunitatea românească din Secuime - cred că aici trebuie să cânte Angela Gheorghiu, să joace Marcel Iureş, ca să ştii o treabă, ca să ştii că prinzi publicul. Şi da, totul ţine de bani. Cine vrea teatru aici, trebuie să fie şi dispus să inves tească bani.

- Cum reacţionaţi, ca şi regizor, când finalizaţi un spectacol? Sunteţi mulţumit de producţiile proprii?

- Nu mă mai uit la ele. Sunt uluit şi invidios pe Bocsardi - cu admiraţie, că poate să stea la propriile spectacole, vorbeşte cu actorii la fiecare spectacol… Pentru mine, când s-a terminat… s-a terminat. De ce? Nu ştiu. Pentru că lucrez mult, pentru că pe undeva cred că spectacolul are viaţa lui, este ca un organism lăsat în natură, să trăiască… Sunt animăluţe din astea care se nasc şi încep să alerge, nu ca omul care trebuie ţinut ani de zile în braţe şi mângâiat. Am, deci, concepţia asta mai spartană despre spectacolele mele. Sunt multe şi ar fi ipocrit să spun că le pot supra ve ghea… mereu am făcut aşa, am abandonat spectacolele, nici la premiere nu stau, în primul rând pentru că sunt emotiv, poate stau aşa, zece secunde, trag cu coada ochiului… le mai ascult la difuzoare, în cabine, deci sunt „urechist“. De fapt, mi-e frică să-mi văd spectacolele.

- Mai are România vreo direcţie, vreo „scăpare“, dacă ne uităm la actualul context social, politic…?

- A! Scăparea e naturală, dar direcţie nu, nu mai avem. Trăim biologic, scă parea vine din inerţie. Corpul social trăieşte, e adevărat… dar de ce trăieşte, care sunt perspectivele lui, care sunt soluţiile problemelor…? Cum se poate salva o ţară fără direcţie… am mai spus, cu gripa, cu o molimă. Într-un fel, nu cred că există soluţie.

- Sunteţi un cetăţean care merge la vot?

Da, sigur, mi-am exrimat mereu opţiunile. Este un act pe care trebuie să-l facem obligatoriu - inclusiv actul de a nu vota pe nimeni. Ce cred că este totuşi cu adevărat periculos, este că sunt per fect îngrădite şi dirijate posibilităţile civile de intervenţie în societate - acest lucru este periculos. Ideea de a ni se servi pe tavă un vot, tot timpul, nu înseamnă neapărat democraţie. E o lume în care, practic, cetăţenii nu au niciun cuvânt de spus, în afară de vot, care e perfecta manipulare a democraţiei. Cred că ar trebui să avem şi alte canale de a sancţiona politicul, or astea au dispărut, iar din punctul ăsta de vedere cred că ne aflăm într-o formă de dictatură, fie ea a mass-mediei, a finanţelor… Tendinţele astea există peste tot, dar sunt corectate de corpul social. Chiar şi actualele prezidenţiale sunt o formă de spectacol… iar efectul este nul. Ideea în sine că cineva e providenţial sau catastrofă pentru România e ridicolă. Cred că sistemul e atât de bine pus la punct în interiorul lui pentru jecmănirea populaţiei, pentru profit maxim - o uzină care duduie chiar şi în criză, deşi nu atât de tare, un sistem care funcţionează atât de bine şi care, din când în când, produce pentru popor acest spectacol, alegerile… Dacă mai ai parte şi de un public prost… E o formă de spectacol, cu actori mai buni, mai răi… cum e şi şcoala. Politica româ nească e ca şi scoala românească de actorie: ăia mediocri rămân, ăia buni se retrag.

- Ce planuri aveţi pentru perioada următoare?

- Am lucrat mult în ultimul an, aşa că vreau o pauză. Eu aş vrea să stau până la vară, dar nu cred că voi reuşi, deoarece am un contract cu Naţionalul din Bucu reşti, plus că trebuie să lucrez şi la Teatrul Odeon, unde am obligaţiile mele…

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.